Impozite mai mici din ianuarie

Impozitul pe dividende va scădea de la 16% la 5%, iar contribuţiile la asigurările de sănătate vor fi plafonate la cinci salarii medii de la 1 ianuarie. Coaliţia de guvernare este decisă să introducă aceste măsuri de anul viitor, deşi, iniţial, fuseseră amânate.

Premierul Victor Ponta a declarat că este vorba despre propuneri ale liberal-democraţilor care se justifică, date fiind rezultatele economice pe 2015.

cum avem cifrele pe 2015, care arată excedent bugetar, care arată încasări suplimentare la buget, care arată sustenabilitatea unor măsuri, care arată ce însemană TVA 9%. Decizia se ia în cadrul Coaliţiei, la propunerea ALDE. Dar eu am mai discutat chestia asta şi cu colegii mei din PSD şi UNPR; atâta timp cât măsurile sunt sustenabile vă daţi seama că toată lumea este pentru a declarat Victor Ponta.

Premierul a anunţat, luni, că Executivul se va reuni în şedinţă de două ori în această săptămână: marţi, în şedinţa săptămânală obişnuită, şi nu miercuri, iar vineri, 23 octombrie, şedinţă specială pentru a discuta rectificarea bugetară.

În cadrul şedinţei de vineri se vor urmări, printre altele, finanțarea majorării salariale la medici și profesori, rezolvarea problemei legate de asigurarea energiei termice în mai multe orașe, dar și alocarea sumelor necesare pentru agricultorii afectați de secetă.

anafdividenteimpozitevictor ponta
Comments (0)
Add Comment