Medic de la DSP București, confirmat cu COVID-19. Nelu Tătaru a mers în control: „Nu a fost comunicare”

de Stiri Buzau Media

Ministrul Sănătății a fost în control la Direcția de Sănătate Publică din București, după ce o angajată de acolo a fost confirmată cu noul virus. Până acum, conducerea instituției nu a luat măsurile necesare și nu a testat salariații, de teamă că s-ar fi putut bloca activitatea. Ministrul Sănătății a descoperit și alte nereguli la fața locului.

Am venit astăzi să evaluez o situaţie, având un caz pozitiv, într-un context în care avem o pandemie. Nu am fost informat, tocmai am venit eu să mă informez aici şi efectiv să văd care este testarea celorlalţi angajaţi. Menţionez că aici sunt 70 din cei 250”, a spus ministrul.

Întrebat dacă a fost vorba despre comunicare deficitară , ministrul a spus: „Nu a făcut comunicare”.

Ministrul Sănătății a precizat că doctorița testată pozitiv a anunțat luni că a fost depistată cu COVID-19. Ea se simțea rău de vineri și a stat acasă până luni”.

O doamnă doctor depistată pozitiv, care a avut cinci contacți direcți, toți sunt în izolare în acest moment, și sunt 14 care s-au autodenunțat ca și contacți direcți, urmând ca astăzi să fie testați fiecare dintre ei”, a spus Tătaru.

Urmează ca în zilele următoare să ajungă aici și o echipă de la Ministerul Sănătății care să evalueze toată această anchetă și contextul în care s-a desfășurat anchetaEste necesară o evaluare la nivelul tuturor DSP-urilor, a tot ce înseamnă evaluarea pacienților care în cele două săptămâni de vid legislativ nu s-au regăsit internați sau nu s-au regăsit sub controlul unui medic, precum și anchetele epidemiologice în derulare”, a mai spus Tătaru.

Știri despre: , ,