Ministerul Educației: 355 de școli și grădinițe sunt în scenariul roșu, cu 11 mai multe decât ieri / Aproape 12.500 sunt în scenariul verde, cu toți copiii la clase

de Stiri Buzau Media

Ministerul Educației anunță că încă 11 școli și grădinițe au intrat în scenariul roșu de ieri și până astăzi, în contextul pandemiei COVI-19. În total, 355 de unități de învățământ organizează cursurile exclusiv online, în timp ce 12.459 sunt în scenariul cel mai favorabil educației – cu participarea zilnică față în față a tuturor copiilor în clase, iar 4.842 în scenariu hibrid.

În urmă cu o zi, Ministerul Educației anunța 344 de unități de învățământ în scenariul roșu.

Informațiile sunt anunțate la nivel național de Ministerul Educației, care precizează că din cele 355 de școli și grădinițe aflate în scenariu roșu astăzi, 7 octombrie, 173 “figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 182 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”.

Buletinul comunicat de Ministerul Educației miercuri, 7 octombrie:

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ. 

Prin urmare, astăzi, 07 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

  12.459 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

 4.842 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 355 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Menționăm că dintre cele 355 de unități aflate în această situație, 173 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 182 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.