Minori puși pe rele, prinși și urecheați de polițiști. Unul a fost și reținut

de Stiri Buzau Media
catuse

catuseDoi băieți aflați la vârste la care doar școala trebuia să-i preocupe le-au dat bătăi serioase de cap polițiștilor din Buzău. Ei au comis mai multe fărădelegi într-un timp în care oamenii legii nu le știau năravul, dar, din fericire, cei doi au fost prinși iar oamenii legii au luat măsuri împotriva lor.

„În ziua 24 august a.c, polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, au identificat principalii bănuiți de săvârșirea mai multor  infracțiuni  de furt și a unei tâlhării.  Faptele au fost sesizate poliției în perioada 08 – 20 august a.c, și au fost înregistrate inițial  în evidențe cu autori necunoscuți.  În urma investigațiilor efectuate au fost identificați, un minor în vârstă de 13 ani și un tânăr de 18 ani, care au sustras dintr-o locuință și trei societăți comerciale din municipiului Buzău, produse electronice, produse alimentare și  produse accizabile, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1400 lei”, susțin polițiștii.

Extinzându-se cercetările, de către polițiști s-a stabilit faptul că tânărul de 18 ani este  principalul  bănuit de complicitate la  comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, faptă sesizată poliției la data  de  08 august de către o buzoiancă în vârstă de 74 de ani. Din verificări  a rezultat că cei doi  i-au smuls femeii o geantă în care avea suma de 100 lei și documente.

Polițiștii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore , față de tânărul de 18 ani și continuă cercetările pentru documentarea  întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns