Pandemia s-a poticnit, în județul Buzău, dar și vaccinarea

de Stiri Buzau Media

Am scăpat de ploile abundente, fără contenire, și, după cum se pare, am scăpat, pe moment, și de pericolul îmbolnăvirii cu Covid 19. Cel puțin asta arată datele oficiale privind evoluția situației epidemiologice, în județul Buzău.

Astăzi, este a patra zi consecutivă în care în județ nu s-a mai consemnat niciun caz pozitiv de îmbolnăvire cu Sars Cov 2, iar în tot mai multe localități buzoiene nu s-au mai înregistrat noi contaminări în ultimele 14 zile. Printre acestea se află și municipiul Rm. Sărat, în timp ce în municipiul Buzău s-au înregistrat doar 4 cazuri de îmbolnăvire în ultimele două săptămâni. De asemenea, în prezent, nicio persoană din județul Buzău nu se mai află în izolare.

În schimb, în privința vaccinării împotriva Covid, situația nu este deloc îmbucurătoare, ca și în alte județe ale țării. În prezent, mai puțin de 100 de buzoieni se vaccinează zilnic cu prima doză, semn că apetitul pentru imunizare scade considerabil.

Știri despre: , ,