Radarele din Buzău, date peste cap de șoferi și pe caniculă

 

Șoferii care circulă pe șoselele din județul Buzău reușesc să dea peste cap radarele polițiștilor chiar și când termometrele se apropie de 40 de grade Celsius. Chiar ieri, radarul a depistat un șofer din Vrancea care practic zbura cu mașina pe drumul European 85. În localitatea Limpeziș, bărbatul a fost surprins cu 144 de kilometri la oră.

Canicula nu a fost o piedică nici pentru șoferii care sunt foarte buni prieteni cu paharul. Tot ieri, polițiștii de la Serviciul Rutier au depistat un tânăr de 25 de ani, din Vintilă Vodă, băut bine la volan. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,73 mg/l, alcool pur în aer expirat, motiv pentru care șoferul s-a ales cu dosar penal.

În urma controalelor desfășurate, ieri, de polițiștii buzoieni pe șoselele din județ, au fost aplicate peste 200 de amenzi și au fost reținute 25 de permise auto. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de peste 70.000 de lei.

 

radartrafic rutier