ULTIMA ORĂ Calendarul de înscriere în grădiniță 2020 a fost publicat de Minister: înscrierile încep pe 8 iunie, iar reînscrierile pe 25 mai

de Stiri Buzau Media
Calendarul de înscriere în grădinițe 2020 a fost publicat de Ministerul Educației, luni seară. Înscrierile încep pe 8 iunie, iar reînscrierile pe 25 mai, potrivit unui anunț sumar publicat de instituție pe pagina de Facebook.
  • De remarcat că Ministerul Educației nu a precizat nimic, în acest anunț, cu privire la obligativitatea grupei mari de grădiniță, care trebuie să funcționeze din toamnă, potrivit legii în vigoare.

Înscrierile la grădiniță 2020 debutează cu reînscrierea  care urmează deja învățământul preșcolar. Părinții copiilor care acum sunt grupa mică sau grupa mijlocie îi pot reînscrie pe cei mici la grădiniță, pentru a urma grupa următoare, în perioada 25 mai – 5 iunie.

Înscrierea în grădiniță a  care nu au mai urmat până acum învățământul preșcolar se va desfășura în 3 etape. Etapa I de înscriere la grădiniță 2020 are loc în perioada 8 iunie – 3 iulie, Etapa a II-a de înscrieri se desfășoară între 20 iulie – 10 august, iar etapa a III-a se numește “Corecturi” și este programată în intervalul 11 – 31 august.

Ministerul Educației nu a precizat nimic cu privire la procedura concretă a înscrierilor, ci s-a limitat la a comunica datele de mai sus. Amintim că înscrierile la grădiniță, precum și cele la clasa pregătitoare au fost sistate, după ce guvernul a decis ca toate școlile și grădinițele din România să rămână închise de pe 11 martie 2020 pentru tot acest an școlar, în contextul pandemiei .

Duminică, 4 mai, ministrul Monica Anisie a spus la Digi 24 că noutatea înscrierilor de anul acesta atât la grădiniță, cât și la clasa pregătitoare este că “înscrierea se va face online”.

„Vom avea la ora 9:00 o videoconferință cu toți inspectorii școlari generali și vom stabili toate procedurile în așa fel încât să venim în întâmpinarea părinților, în sprijinul acestora pentru a transmite cat mai ușor aceste fișe de înscriere sau înscrierea la grădiniță”, declara ministrul, care promitea că noile calendare vor fi anunțate luni (detalii aici).

Informații de background

Amintim că legea care mărește durata învățământului obligatoriu de la 11 la 16 ani până în 2030 a fost promulgată de Președintele României, Klaus Iohannis, în aprilie 2019. Proiectul de lege a fost inițiat de un grup de 19 parlamentari UDMR în frunte cu Szabo Odon și șapte parlamentari PSD.

Documentul prevede creșterea duratei învățământului obligatoriu în felul următor:
  • până în 2020 – devin obligatorii grupa mare de la grădință și clasele a XI-a și a XII-a – 14 ani în total
  • până în 2023 – grupa mijlocie – 15 ani în total
  • până în 2030 – grupa mică – 16 ani de învățământ obligatoriu.

Proiectul de lege a fost adoptat de Parlament în mai 2018, după care Iohannis l-a contestat la Curtea Constituțională pe motive de tehnică legislativă. Judecătorii CCR au admis sesizarea și au declarat actul neconstituțional, pe motiv că fusese adoptat în aceeași zi cu alte două modificări ale aceleiași legi și că nu fuseseră corelate între ele. Întoarsă automat la reexaminare în toamnă, legea a fost votată și retrimisă la promulgare.

În prezent, învățământul obligatoriu este de 11 clase – începe la clasa pregătitoare și se încheie la clasa a X-a. Legea Educației în forma sa inițială prevedea însă trecerea clasei a IX-a la gimnaziu și un liceu de doar 3 ani – prevederi anulate de guvernul PSD condus de Victor Ponta.

Structura anului școlar 2020-2021
Semestrul I (17 săptămâni)

Cursuri:                            Luni, 14 septembrie 2020 – Marți, 22 decembrie 2020
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020
Vacanța de iarnă:          Miercuri, 23 decembrie 2020 – Duminică, 10 ianuarie 2020
Cursuri:                            Luni, 11 ianuarie 2021 – Vineri, 29 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială: Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – Duminică, 7 februarie 2021

Semestrul al II-lea (17 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021

  • Paștele Catolic va fi în 2021 pe data 4 aprilie

Cursuri:                           Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021

  • Paștele Ortodox va fi în 2021 pe data 2 mai

Cursuri:                           Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.

Ce înseamnă învățământ obligatoriu? Sancțiuni și obligații

Potrivit legilor și regulamentelor în vigoare, părinții/tutorii copilului care nu frecventează învățământul obligatoriu pot fi sancționați și, în cazul în care există ajutoare sociale pe care le încasează, acestea pot fi sistate/condiționate.

Legea Educației Naționale nr. 1 din 2011 prevede:

Articolul 86

(1) Unitățile de învățământ încheie cu părinții, în momentul înscrierii antepreșcolarilor, respectiv a preșcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților. Contractul educațional-tip este aprobat prin ordin al ministrului educației naționale și este particularizat, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin decizia consiliului de administrație.

(2) Nerespectarea prevederilor contractului educațional-tip de către unitatea de învățământ este sancționată de inspectoratul școlar, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.

(3) Părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru școlarizarea elevului, pe perioada învățământului obligatoriu.

(4) Părintele sau tutorele legal răspunde pentru distrugerile materiale din patrimoniul școlii, cauzate de elev.

Articolul 360

(1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:

a) nerespectarea dispozițiilor art. 86 alin. (3), din culpa  sau a tutorelui legal instituit, cu amendă cuprinsă între 100 lei și 1.000 lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunității, prestată de  sau de tutorele legal;

(2) Constatarea contravenției și aplicarea amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) lit. a) se fac de către persoanele împuternicite de primar în acest scop, la sesizarea consiliului de administrație al unității de învățământ.