APIA: Peste 61,98 milioane euro autorizate la plata finală în cadrul Campaniei 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea plăților finale, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2022.

Astfel, până la acest moment s-au autorizat la plată un număr de  56.643 fermieri cu suma totală de 61.988.981 euro, din care:

    – 57.267.717 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

    – 3.935.996 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

    – 785.268 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Plăţile pentru schemele finanțate din FEGA și FEADR se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

APIA va continua efectuarea plăților aferente Campaniei 2022 în același ritm susținut, astfel încât toți beneficiarii să primească în timp util banii cuveniți.

apiaapia buzauplati apia