10 zile în Tabăra de Cartier pentru copiii din „Poștă”

de Stiri Buzau Media

Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău propune părinților care nu au posibilitatea să ofere copiilor o vacanță în afara orașului o modalitate sigură, educativă și cu puternică implicare socială: Tabăra de Cartier!

Este vorba despre un proiect derulat de Corpul B al Bibliotecii Județene „V. Voiculescu”, în cartierul Poștă, în perioada 19-30 iulie.

Tabăra de Cartier de la Buzău ajunge anul acesta la cea de a XI-a ediție, oferind celor mici un program de educație non-formală și petrecere a vacanței de vară axat pe dezvoltarea abilităților sociale și cognitive, menținerea contactului cu alți copii, evitarea comportamentelor antisociale.

Copiii prezenți în Tabăra de Cartier vor participa la activități sportive, ateliere creative, proiecții de filme și alte activități ludice.

„Tabăra de Cartier este un proiect de suflet, demarat acum 10 ani, care adună, în fiecare vară, tot mai mulți utilizatori la Corpul B al Bibliotecii Județene „V. Voiculescu”. Activitățile pe care ni le propunem în cele 10 zile de tabără sunt variate: desene pe asfalt, ateliere hand made, concursuri de talente, de îndemânare sau de cultură generală. Acest serviciu a fost gândit ca o alternativă pentru toți copiii care nu pleacă în tabere, mai ales din rațiuni financiare, și se desfășoară în paralel cu serviciile tradiționale oferite utilizatorilor filialei Corp B: împrumut la domiciliu, consultare cărți și periodice la sala de lectură, acces Internet”, declară inițiatoarea Taberei de Cartier, Luminița Vlad, șef Birou Corpul B al Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” Buzău.