144 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși

de Stiri Buzau Media

La 19 februarie 1876 s-a născut genialul sculptor român Constantin Brâncuși , membru post-mortem al Academiei Române. Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român.

Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile,miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității. Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea .

Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul

avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși.

Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen. La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor. După 1905 , viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată,

transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.

Creează în 1907 prima versiune a Sărutului , temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940 , culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu . În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul dintre reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Abia în 1964 Brâncuși a fost ”redescoperit” în România ca geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu Jiu cu ”Coloana (recunoștinței) fără sfârșit”, ”Masa tăcerii” și ”Poarta sărutului” a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi dărâmat.

Din 1963, până astăzi, au apărut în toată lumea peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole despre Brâncuși, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial și chiar ca „unul dintre cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor”. (Jean Cassou).

În 1937 cunoscutul sculptor Henry Moore scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”.

Se spune că, în 1957, Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul ortodox Teofil, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește : mor „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.

La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

Știri despre: