La Muzeul Județean a avut loc Noaptea Cercetătorilor Europeni

Comunicat de la Muzeul Județean Buzău

Aseară s-a petrecut a IV-a ediție a programului internațional Noaptea Cercetătorilor Europeni la Muzeul Județean Buzău. Proiectul, finanțat de Comisia Europeană prin activitățile Marie Curie, are ca scop principal acela de a prezenta publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare, făcând știința accesibilă tuturor, prin experimente științifice ce combină educația cu divertismentul.

La evenimentul organizat de instituția noastră, sub egida Consiliului Județean Buzău, în parteneriat cu Rotary Club Buzău, au participat 145 de vizitatori, de toate vârstele, dar cu predilecție școlari și liceeni. Au fost organizate nu mai puțin de 15 ateliere, Jocul Cercetătorilor și trei extrageri la tombolă. Au fost acordate 25 de premii care au constat în rucsaci, ceasuri de perete, bandane. Fiecare participant a primit o insignă personalizată cu logo-ul și data evenimentului, stickere.

De asemenea toți participanții au avut ocazia de a vizita gratuit expozițiile de arheologie, istorie și colecții speciale din cadrul Muzeului Județean Buzău.

Ateliere distractive și educative:

  • observații la microscopul electronic;
  • sunetul și vibrația (telefonul din pahare de hârtie, cutia muzicală, paharele muzicale, modele create de vibrații – 2 ateliere);
  • scanare 3D cu nor de puncte;
  • imprimare 3D;
  • demonstrații cu Bobina Tesla (2 ateliere diferite);
  • demonstrații cu Generatorul Van de Graaff;
  • densitatea lichidelor (lava lamp, cilindrul de densitate, apă dulce-apă sărată);
  • reacții chimice ale metalelor (demonstrații de curățire a pieselor din fier și cupru);

La succesul evenimentului au contribuit partenerii Rotary Club Buzău, Corpul de Voluntari al Muzeului Județean Buzău precum și echipa de implementare din cadrul muzeului, compusă din: Daniel Drâmbu – muzeograf relații cu publicul, Mihaela Ioan – restaurator metale, Mihaela Molina – desenator, Alexandru Anghel – muzeograf artă, Daniela Ștefan – restaurator ceramică, Liliana Ciobotaru – muzeograf istorie, Marinela Trandafir – muzeograf istorie, Nistor Florin – electrician, Tatiana Marin – conservator secția arheologie, Popescu Daniela – inspector, Lucica Bălan – conservator secția Istorie, Lucia Vlădoiu – supraveghetor.

Noaptea Cercetătorilor Europeni