Muzeul Județean Buzău reia programul „Keeping the exhibition alive”, derulat în colaborare cu Liceul de Arte „Margareta Sterian”

de Stiri Buzau Media

Muzeul Județean Buzău anunță reluarea programului Keeping the exhibition alive. „Programul este o continuare firească a unui parteneriat pe care instituția noastră l-a dezvoltat împreună cu una dintre prestigioasele instituții de învățământ buzoiene, Liceul de Arte Margareta Sterian. Vă reamintim că pe parcursul anului 2018 programul a debutat la sediul Colecției de Etnografie și Artă Populară ”Vergu Mănăilă”, odată cu expoziția personală a Danielei Frumușanu. Succesul programului, precum și ecourile acestuia ne-au îndemnat să îl permanentizăm„, precizează reprezentanții Muzeului Județean Buzău.

Astfel, în prima duminică a fiecărei luni, începând cu ora 12.00, în intervalul noiembrie 2019 – mai 2020, la sediul central al muzeului, spațiul expozițional de la etajul al II-lea, una dintre orchestrele Liceului de Arte ”Margareta Sterian” Buzău, va susține un recital de muzică clasică. Dirijori sunt prof. Ionela Duță și prof. Florentin Boroghină.

Accesul este gratuit.