Cultura buzoiană, prezență activă la început de an

de Stiri Buzau Media
Cultura buzoiană, prezență activă la început de an

Cultura buzoiană, prezență activă la început de anAnul 2016 aduce în prim plan o serie de parteneriate între instituțiile de cultură ale Buzăului din subordinea Consiliului Județean: Teatrul „George Ciprian”, Muzeul Județean, Centrul Județean de Cultură și Artă și Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu”.

Doamna Gina Chivulescu, director al Teatrului George Ciprian din Buzău, ne invită să participăm la primele evenimente care se vor desfășura luna aceasta, în Buzău.

“Primul parteneriat este legat de Ziua Culturii Naționale, care coincide cu ziua nașterii lui Mihai Eminescu, 15 ianuarie. Lista de evenimente cuprinde premiera oficială a spectacolului „Peter Pan – prietenul meu imaginar”, la ora 11:00, având în distribuție elevi ai Liceului de Artă „Margareta Sterian” din Buzău, alături de actori profesioniști, în regia lui Octavian Jighirghiu și coregrafia lui Edi Stancu. Avanpremiera spectacolului a avut loc pe 7 decembrie 2015, unde am fost nevoită să refuz spectatori, întrucât am fi depășit capacitatea sălii. Lumea neobișnuită a lui Peter Pan este adusă pe scenă prin videoproiecții, muzică și dans, iar spectacolul se adresează în principal unui public tânăr (7-18 ani), deși poate stimula cu siguranță și imaginația adulților.

Ziua continuă cu un spectacol gratuit de muzică și poezie (ora 15:00) realizat în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă Buzău. Compoziții muzicale celebre interpretate de elevi ai Școlii Populare de Artă alternează cu poezii de autori români, recitate de actorii Vlad Trifaș și Cosmin Teodor Pană. Selecția de poezii își propune să creeze un dialog între creația lui Mihai Eminescu și unii dintre scriitorii moderni și contemporani. Prin urmare, texte elegiace sau filozofice sunt recitate alături de poeziile ironice ale unor autori precum Cărtărescu sau Marin Sorescu.

Ultimul eveniment din data de 15 ianuarie, de asemenea cu intrare liberă, este Cafeneaua Literară, un parteneriat între Colegiul Național „B.P.Hasdeu” și Teatrul „George Ciprian”. Cafeneaua Literară își propune să aducă în atenția publicului buzoian Cenaclul „Ad Astra” al Colegiului Național „B.P.Hasdeu”, coordonat de doamna profesoară Iulia Lazăr – evenimentul va consta într-o întâlnire deschisă a membrilor Cenaclului, elevi ai Hasdeului. De ziua lui Eminescu vrem să oferim vizibilitate inovației literare. Cafeneaua Literară se va desfășura într-un cadru informal, cu ceai, cafea și prăjituri, iar participanții din public sunt invitați să participe la discuțiile de feedback pe baza creațiilor elevilor.

Tot pe 15 ianuarie, Muzeul Județean organizează expoziția de artă contemporană EX-DIVID cu lucrări de Răzvan Mihalcea, Lavinia Lepădatu, Mihaela Molina și Alexandru Anghel – vernisajul va avea loc la ora 13:30, iar intrarea este liberă.

Pe 24 ianuarie, ziua comemorării „Micii Uniri”, va avea loc o prezentare de steaguri a Armatei Române, eveniment coordonat de domnul General Lucian Foca. Imediat după, intenționăm să jucăm o Horă a Unirii care să înconjoare clădirea Muzeului Județean. Estimăm că este nevoie de 600 de oameni pentru a încercui întreaga clădire! În foaierul teatrului vom găzdui o mini-expoziție a Muzeului Județean dedicată lui Alexandru Ioan Cuza – vă invităm la vernisaj după Hora Unirii. Vom continua cu un spectacol de muzică populară și dansuri în sala Teatrului „George Ciprian”, realizat în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Artă. La finalul zilei va avea loc o masă rotundă despre „Mica Unire” organizată de Muzeul Județean.

Luna ianuarie se încheie cu o comedie bulevardieră contemporană (31 ianuarie, ora 18:00) – „O Moștenire și Doi Nepoți” de Ana Odagiu, avându-i în distribuție pe Virginia Rogin, Ana Odagiu, Lucian Ionescu și Vlad Trifaș. De un comic savuros, spectacolul se adresează întregii familii – ne-a declarat doamna director al teatrului buzoian.

Despre momentele absolut nefericite prin care trece o instituție similară din capitală, Gina Chivulescu declară:

Suntem afectați de situația Teatrului Nottara din București, care a rămas fără sediu, clădirea fiind declarată cu risc seismic. Am avut o relație strânsă cu Teatrul Nottara încă de la înființare – prin urmare, în perioada următoare vom găzdui producții de la Nottara pe scena de la Buzău. Mai multe teatre din țară își vor manifesta solidaritatea în acest fel.

Despre prezența actorilor de la Nottara pe scena buzoiană, Marinela Țepuș, managerul teatrului, ne-a declarat că vom putea viziona cel puțin un spectacol pe lună, în perioada următoare.

Sursă foto: reporterbuzoian.ro

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns