Rezultate la alegerile europarlamentare din alte state europene

de Stiri Buzau Media

Partidul conservator de guvernământ din Croaţia, Uniunea Democrată Croată (HDZ), ar urma să câştige 5 din cele 11 mandate de eurodeputat alocate acestei ţări, conform unui sondaj la ieşirea de la urne, informează agenţia dpa, scrie agerpres. Formaţiunea HDZ face parte din grupul popularilor europeni (PPE). Social-democraţii, aflaţi în opoziţie, ar obţine trei mandate, în timp ce alte trei partide ar câştiga fiecare câte un mandat.

Partidul Social-Democrat danez a câştigat alegerile europene, cu 23,6% din voturi, conform unui sondaj la ieşirea de la urne difuzat duminică de televiziunea publică DR, informează agenţiile EFE şi dpa. Partidul Liberal al premierului Lars Lokke Rasmussen vine pe locul doi, cu 20,6%, urmat de Partidul Socialist Popular, cu 13%. Formaţiunea naţionalistă Partidul Danez al Poporului, care a fost pe locul întâi la alegerile europene din 2014, ar fi obţinut 11,8%, mai puţin de jumătate faţă de scrutinul de acum cinci ani. Un alt sondaj prezintă un procent de 14,5% pentru acest partid.

Ungaria va trimite în Parlamentul European 21 de eurodeputaţi dintre candidaţii celor nouă liste înscrise în cursă, potrivit MTI. Partidul Fidesz al premierului Viktor Orban ar urma să câştige detaşat alegerile pentru Parlamentul European din Ungaria, conform unui exit-poll citat de postul naţional de televiziune, mai relatează agerpres. Formaţiunea de guvernământ ar urma să obţină 56% din voturi, conform exit-poll-ului realizat de institutul de sondare a opiniei publice Nezopont, pro-guvernamental.

Germania este singura țară dintre cele care au înregistrat în ultimii ani creșteri ale partidelor populiste în care partidul eurosceptic, Alternativa pentru Germania, nu a obținut un scor bun. Deși principala coaliție de guvernare a cancelarei Merkel, CDU/CSU, se menține pe prima poziție cu 28,70%, Verzii se află pe locul doi cu 20,70 %.

Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) a câştigat alegerile europene cu 28,4% din voturi şi cu un avantaj de 11 procente faţă de Partidul Popular (PP), conform unui sondaj la ieşirea de la urne, citat de agenţia EFE. Menționează agerpres. Conform sondajului, socialiştii ar urma să obţină 18 mandate în Parlamentul European, în timp ce PP ar obţine 11, formaţiunea liberală Ciudadanos – 9, coaliţia de stânga Unidas Podemos – 7 mandate, iar formaţiunea de extremă-dreapta Vox – 4 mandate.

Partidul naţionalist şi eurosceptic Adevăraţii Finlandezi ar urma să îşi menţină cele două mandate din totalul de 13 posturi de europarlamentar ale Finlandei, după numărarea a aproximativ jumătate dintre voturile exprimate la alegerile pentru Parlamentul European, relatează DPA. Partidul a obţinut 13,3% din voturi, un procent aproape neschimbat comparativ cu rezultatul din 2014.

Partidul Coaliţia Naţională, conservator, a rămas cea mai mare formaţiune politică din Finlanda, cu 20,1% din voturi, ceea ce înseamnă trei mandate. Social democraţii ar urma să îşi menţină cele două mandate, iar Verzii ar urma să obţină în final două mandate, faţă de unul în prezent.

În Marea Britanie, partidul Brexit al lui Nigel Farage câștigă cu 31,7% alegerile europarlamentare (29 din cele 73 de locuri distribuite Regatului Unit în Parlamentul European, iar  în Italia partidul eurosceptic al premierului Matteo Salvini ocupă primul loc cu 33,64% (28 de locuri din cele 73 care îi revin Italiei în PE).

În Franța, formaţiunea franceză de extremă-dreapta Adunarea Naţională (Rassemblement National), condusă de Marine Le Pen, ar fi pe primul loc la alegerile europene, cu circa 24% din voturi, în faţa partidului preşedintelui Emmanuel Macron, Republica în Marş (La Republique en Marche), care ar fi obţinut între 22 şi 23% din voturi, conform sondajelor la ieşirea de la urne, relatează agenţiile AFP, EFE şi dpa, mai relatează agerpres.

Partidul de centru-dreapta Noua Democraţie se situează pe primul loc în Grecia în scrutinul europarlamentar, conform sondajelor la ieşirea de la urne, informează EUObserver. Formaţiunea Noua Democraţie este creditată cu 32-36% din voturi, fiind urmată de partidul de stânga Syriza, al premierului Alexis Tsipras, cu 25-29%. Partidul Syriza se află la putere în Grecia din 2015.