Guvernul României va aloca 9 milioane de lei pentru vizita Papei Francisc

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:wikipedia
Sursa foto:wikipedia

Potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe agenda şedinţei de astăzi a Executivului, Guvernul va aloca 9 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru vizita Papei Francisc în România. Astfel, va fi suplimentat bugetul Secretariatului General al Guvernului, pentru Secretariatul de Stat pentru Culte, din Fondul de rezervă bugetară, cu suma de 9 milioane de lei, „pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionate de organizarea vizitei în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc”, scrie stiripesurse.ro. Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, la invitaţia autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România. Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureştiul, Iaşiul şi Blajul, precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc.

 

Știri despre: , , ,