Lansare competiţie ,,Proiecte colaborative de cercetare”, asociată Mecanismului Financiar Norvegian

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: MEN
Sursa foto: MEN

Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), în calitate de Operator de Program, anunţă lansarea competiţiei pentru „Proiecte colaborative de cercetare” din cadrul „Programului Cercetare”, asociată Mecanismului Financiar Norvegian 2014 – 2021. Prin acest instrument de finanţare, se urmăreşte susţinerea cooperării între cercetătorii din România şi Norvegia, fiind, de asemenea, un mijloc de stimulare a participării cercetătorilor români în competiţiile europene pentru finanţarea cercetării.

Termenul limită pentru depunerea propunerilor de proiecte este 16 decembrie 2019. Platforma pentru depunerea propunerilor de proiecte va fi disponibilă începând de vineri, 27 septembrie 2019.  În vederea facilitării întâlnirii dintre cercetătorii din Norvegia şi România, pentru stabilirea de parteneriate care să se materializeze în propuneri de „Proiecte colaborative de cercetare” este lansată competiţia pentru „Proiecte de Mobilităţi”.

Termenul limită pentru depunerea aplicaţiilor pentru mobilităţi: până la epuizarea bugetului, dar nu mai târziu de 20 noiembrie 2019. Pentru prezentarea pachetului de informaţii, a ghidului aplicantului/evaluatorului şi a instrucţiunilor privind depunerea propunerilor de proiecte în cadrul acestei competiții, până pe 27 septembrie 2019, vor avea loc evenimente de informare publică (Info Days). Fiecare eveniment (cu același format și conținut informativ) se va desfăşura în intervalul orar 10:00 – 12:30, la sediul UEFISCDI.  Pentru a veni în sprijinul celor care nu pot participa la evenimente, există „live streaming” (transmisiune în direct), pe durata desfăşurării acestora.

Știri despre: , , ,