Mesajul Sanctității Sale Papa Francisc către români: ,,Vin între voi ca să mergem împreună”

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:wikipedia
Sursa foto:wikipedia

Papa Francisc a transmis luni, la postul național de televiziune, un mesaj de bucurie și frățietate față de români, înaintea vizitei Sanctității Sale în țara noastră. Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Suveranul Pontif va avea o întâlnire cu preşedintele României, Klaus Iohannis, pe 31 mai, la ora 12.20, urmată apoi de o întâlnire cu premierul României, care va avea loc tot la Palatul Cotroceni. Iată mai jos, potrivit ampress.ro, mesajul transmis de Sanctitatea Sa Papa Francisc:

Dragi fraţi şi surori din România!

Mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va duce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură şi doresc încă de pe acum să vă adresez tuturor salutul meu cel mai cordial. Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate, şi le mulţumesc Preşedintelui şi celorlalte autorităţi ale statului pentru că m-au invitat şi pentru deplina colaborare.

          Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu patriarhul şi cu sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi cu pastorii şi cu credincioşii catolici. Legăturile de credinţă care ne unesc vin încă de la apostoli, în special de la legătura care îi unea pe Petru şi Andrei, cel care potrivit tradiţiei a adus credinţa pe pământul vostru. Fraţi de sânge au fost tot fraţi şi în vărsarea sângelui pentru Domnul. Şi printre voi au fost atâţia martiri, chiar în timpuri recente, precum cei 7 episcopi, greco-catolici, pe care voi avea bucuria de a-i proclama martiri. Faptul pentru care au suferit până la jertfirea vieţii este o mostenire mult prea preţioasă ca să fie uitată.

Este o moştenire comună care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care participă la ea. Vin între voi ca să mergem împreună, mergem împreună când învăţăm să păstrăm rădăcinile şi familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi, când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalţi. Ştiu că mulţi pregătiţi vizita mea în acest sens şi vă mulţumesc din inimă. Vă asigur că vă stau aproape în rugăciune tuturor şi vă dau binecuvântarea mea şi vă cer: Vă rog să vă rugaţi pentru mine. Să ne vedem cu bine!

Știri despre: , ,