Salarii mai mari din toamnă pentru halatele albe

de Stiri Buzau Media

sala_de_operatii-mediciCadrele medicale vor primi salarii majorate cu 25 la sută începând cu 1 octombrie. Premierul Victor Ponta a anunțat că va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru şedinţa Guvernului de săptămana viitoare privind majorarea de 25 la sută a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie.

Ponta a precizat că, pentru şedinţa de Guvern din 26 august, se va pregăti atât OUG privind majorarea salariilor angajaţilor din sistemul sanitar, cât şi un proiect de lege privind responsabilitatea medicilor.

Putem de la 1 octombrie să aplicăm o creştere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul medical”, a spus Ponta, precizând că vor beneficia de aceste majorări aproximativ 181.000 de persoane în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi autoriăţilor publice locale şi peste 13.000 de persoane din ministerele care au reţea proprie de sănătate.

Premierul a mai spus că impactul bugetar anual al acestor majorări salariale este în jurul sumei de 1 miliard 700 milioane lei.

Ponta a menţionat că, pentru anul acesta, fondurile necesare sunt asigurate.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a precizat că aproximativ 224.000 de angajaţi din sistem ar urma să beneficieze de aceste majorări salariale, iar efortul bugetar va fi de aproximativ 1,3 miliarde de lei pe an.

El a mai spus că acestei majorări îi vor urma altele, tot de câte 25 la sută, care vor fi aplicate în 2016 şi 2017.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns