Se modifică datele de identificare ale firmelor

de Stiri Buzau Media
societate-comerciala

societate-comerciala

Legea a fost adoptată prin vot final de către deputați la sfărșitul lunii mai și promulgată de către Președintele Romăniei joi, 18 iunie.

Persoanele juridice și PFA ,întreprinderile individuale și asociațiile familiale vor avea, pe lângă CUI și CIF, un nou cod de identificare , EUID, care va consemna identificarea acestora la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Potrivit legii promulgate, persoanele fizice și juridice înregistrate în registrele comerțului din România , vor fi incluse într-un sistem european unitar. Codul EUID va conține elementul de identificare al României, elementul de identificare al Registrului Național în cadrul Uniunii Europene, precum și numărul persoanei din Registrul Comerțului. Pe lângă aceste elemente, în măsura în care se va considera necesar, se vor introduce și alte date de identificare, fără a fi însă enunțate în conținutul legii promulgate. Certificatul de Înregistrare la Registrul Comerțului va conține și codul EUID, pe lângă numărul de ordine din Registrul Comerțului și codul unic de înregistrare fiscal eliberat de Ministerul Finanțelor.

Publicul va avea acces gratuit online la datele despre firmele din Uniunea Europeană, înregistrate la Registrul Comerțului.

Potrivit legii, vor fi disponibile informațiile referitoare la: denumirea și forma juridică de înregistrare în Registrul Comerțului; sediul social/statul în care s-a înregistrat societatea; numărul de ordine din Registrul Comerțului al societății înregistrate; codul EUID și codul unic de înregistrare fiscală; datele despre starea firmei.

Alte informații vor putea fi obținute contra cost și vor putea fi  eliberate copii în format electronic ale certificatelor din înregistrările societății, ale actelor premergătoare acestora, certificate constatatoare.

Legea va intra în vigoare în 17 iulie 2017.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns