Comunicat de presă – Laurențiu Țepeluș, Deputat PSD

de Stiri Buzau Media

10 Soluții pentru Educație

Comisia Europeană a prezentat săptămâna trecută Planul de acțiune privind Pilonul European al Drepturilor Sociale, Pilon unde domeniul „Educație” ocupă primul loc. În acest context, devine cu atât mai important ca Planul Național de Redresare și Reziliență pe care îl va prezenta România să propună măsuri care să sprijine dezvoltarea și modernizarea sistemului educațional din țara noastră.

Deputatul social democrat buzoian Laurențiu Țepeluș, secretar al Comisiei pentru învățământ, consideră că unul dintre domeniile cele mai afectate de pandemia de Covid-19, cel al educației, trebuie să tratat cu foarte mare responsabilitate deoarece viitorul României depinde de măsurile pe care le luăm acum pentru a ne asigura că elevii vor primi o educație ce le va permite să facă față cu succes provocărilor pieței muncii în contextul noilor tehnologii și cerințe ale societății.

„Uniunea Europeană își propune să se ajungă la un grad de ocupare cât mai mare al cetățenilor, îmbunătățirea calității vieții și scăderea poluării, dar și introducerea componentei digitale în cât mai multe domenii. Pentru a atinge aceste obiective este necesar să pornim de la bază. De la asigurarea unei educații adaptate la realitățile sociale care să ofere șanse egale pentru toți copiii, până la dotarea școlilor și formarea profesională continuă a profesorilor.”-Laurențiu Țepeluș

Membrii PSD ai Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților propun Guvernului 10 soluții pentru Educație și introducerea acestora în PNRR.

„Consider că trebuie să existe o colaborare loială între instituțiile statului, între puterea legislativă și cea executivă, și sper că aceste soluții vor fi analizate cu seriozitate”.-Laurențiu Țepeluș

Cele 10 soluții pentru Educație:

  1. Alocarea a MINIM 10% din PNRR pentru educație, conform recomandărilor Parlamentului European, în vederea finanțării investițiilor necesare pentru digitalizare, infrastructură și modernizarea curriculumului școlar.
  2. Acces la transport gratuit pentru toți elevii din România cu mijloace de transport mai puțin poluante (hibride, electrice). Dezvoltarea de programe de educație ecologică în natură, utilizând mijloacele de transport școlar.

Motivație: reducerea abandonului școlar și promovarea unui concept de mediu de viață sănătos.

  1. Asigurarea unei mese calde cu un conținut nutrițional echilibrat, adaptat vârstei, pentru toți elevii din Romania, prin cantine școlare sau firme de catering și sprijinirea construcției de cantine școlare. Fiecare școală trebuie să aibă acces la o cantină școlară, asigurând o alimentație sănătoasă pentru elevi.

Motivație: reducerea abandonului școlar și consolidarea obiceiurilor sănătoase pentru copii.

  1. Organizarea unui program național adaptat situațiilor locale pentru orele remediale pentru elevi, pentru o perioadă de doi ani.

Motivație: recuperarea pierderilor din activitatea didactică și de formare a elevilor suferite din cauza pandemiei.

  1. Funcționarea de cabinete medicale în toate școlile cu personalitate juridică, asigurarea cu medici și angajarea a 5000 de consilieri școlari, conform prevederilor stabilite în Legea Educației Naționale.

Motivație: monitorizarea stării de sănătate a elevilor, asigurarea de servicii de sănătate de bază, dezvoltarea promovării sănătății și a educației pentru sănătate.

  1. Dotarea sălilor de practică aplicativă și a atelierelor în instituțiile de învățământ dual și profesional, ținând cont de nevoile de pe piața muncii și de evoluțiile în plan European.

Motivație: susținerea dezvoltării calificării profesionale și a meseriilor necesare în România.

  1. Cursuri de formare și dezvoltare profesională pentru cadrele didactice, pentru asigurarea accesului elevilor la educație pentru sănătate, la consiliere psihologică și la discipline opționale.

Motivație: cadrele didactice trebuie susținute în vederea profesionalizării și perfecționării pe termen lung, având în vedere nevoile de pregătire a elevilor și evoluțiile rapide din învățământul european, adaptate noilor realități sociale și economice.

  1. Digitalizarea lucrărilor din bibliotecile universitare și publice, centrale și locale, și realizarea de biblioteci virtuale, cu acces online, pentru un acces mai facil la informație și studiu a studenților și cadrelor didactice.

Motivație: digitalizarea activității de studiu și îmbunătățirea accesibilității în învățământul superior.

  1. Realizarea unei baze naționale publice de date referitoare la școlile de doctorat din România, conducătorii de doctorat, doctoranzii înscriși și titlurile tezelor în lucru, susținute și validate.

Motivație: pentru o mai bună evidență, transparență și respectare a eticii academice.

  1. Dotarea universităților cu laboratoare performante și dezvoltarea centrelor de inovare care să permită parteneriate cu sectorul public și privat, în vederea dezvoltării sistemului academic românesc.

Motivație: îmbunătățirea practicii academice a studenților, cercetătorilor și cadrelor didactice, în conformitate cu cerințele și rigorile academice europene din prezent.

Laurențiu Țepeluș, Deputat PSD

Știri despre: ,