Conservatorii germani cer suspendarea din Partidul Popularilor Europeni, a partidului lui Viktor Orban, Fidesz

Sursa foto:stern.de

Annegret Kramp-Karrenbauer, președintele CDU (partidul condus în ultimii ani de Angela Merkel) a cerut miercuri suspendarea Fidesz, partidul lui Viktor Orban, din Partidul Popularilor Europeni, transmite g4media.ro. Kramp-Karrenbauer a făcut declarația înaintea ședinței decisive a PPE de miercuri, în Bruxelles, unde popularii europeni vor vota cererea de excludere a Fidesz, depusă de 12 partide membre. Șefa conservatorilor germani a spus că suspendarea Fidesz ar fi soluția cea mai bună până când ”încrederea în partidul lui Orban va fi recâștigată”. La rândul său, Gergely Gulyás, șeful cancelariei premierului Viktor Orban și vicepreședinte al FIDESZ, a declarat miercuri că, dacă liderii PPE decid în adunarea de azi suspendarea partidului maghiar, FIDESZ se va retrage din rândul popularilor europeni, transmite MTI. Mai multe partide membre PPE au cerut excluderea Fidesz din cauza nerespectării statului de drept.

Gergely Gulyás a mai spus că dacă PPE va decide ca o comisie formată din ”trei înțelepți” să examineze justificarea unei eventuale expulzări a FIDESZ, atunci partidul premierului maghiar va fi de acord să-și înghețe prezența în PPE până când această comisie își va prezenta concluziile. ”Chestiunea are legătură cu onoarea FIDESZ și a Ungariei”, a declarat Gergely Gulyás, potrivit g4media.ro.

FideszPPEsuspendare