Deputatul buzoian Romeo Daniel Lungu a participat în perioada 19-20 mai 2021 la evenimentul “Patrimoniul mondial natural UNESCO din România, provocări și soluții. Delta Dunării”, organizat de Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, de Ziua Internațională a Biodiversității

Text asumat de Romeo Daniel Lungu

Miercuri, 19 mai a avut loc dezbaterea cu tema “Protejarea patrimoniului cultural subacvatic, realități și perspective în România” la Casa de Cultură a Primăriei, iar joi 20 mai discuțiile s-au centrat în jurul subiectului “Delta Dunării, parcursul a 30 de ani de recunoaștere UNESCO. Soluții pentru dezvoltare sustenabilă”.

”Fiind membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților şi Senatului pentru relația cu UNESCO am avut onoarea de a participa la acest eveniment deosebit de important pentru țara noastră. Odată cu aceste întâlniri vrem să identificăm acele strategii care duc la dezvoltarea durabilă și sustenabilă a comunităților locale din zonele protejate. După cum știți, una dintre cele mai mari dorințe ale mele este ca și Ținutul Buzăului să devină Geoparc UNESCO, acesta fiind deja recunoscut drept un teritoriu cu valori naturale și culturale de o importanță deosebită. Vulcanii noroioși, focurile vii, trovanții, așezările rupestre și chihlimbarul de la Colți, fiind destinații renumite ale Ținutului Buzăului ce urmează să fie evaluate de UNESCO în cursul acestui an, prin prisma diversității geologice și culturale” a declarat Romeo Daniel Lungu.

Evenimentul la care a participat și deputatul buzoian a reprezentat o radiografie a ceea ce înseamnă Delta Dunării la 30 de ani de apartenență la UNESCO. Împreună cu autoritățile locale și centrale, specialiști, reprezentanți ai mediului de afaceri, academic și nonguvernamental s-au dezbătut beneficiile aduse de această recunoaștere internațională, s-au căutat problemele cu care încă se confruntă comunitatea, dar și căile de rezolvare ale acestora.

Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii.

Romeo Daniel Lungu

psdpsd buzauRomeo Daniel LUNGU