Liderul PNL Buzău, deputatul Cristinel Romanescu: ,,Muncim susținut pentru a împlini dorințele românilor”

de Stiri Buzau Media

Partidul Național Liberal demonstrează încă o dată că este aproape de nevoile oamenilor și le reprezintă interesele în fața abuzurilor actualei puteri. Pintr-un comunicat de presă, președintele PNL Buzău, deputatul Cristinel Romanescu  afirmă că ,,sondajele de opinie din ultima vreme confirmă acuratețea politicii pașilor mărunți, adoptată de partidul nostru, în construirea unei opoziții eficiente și dure la o guvernare discreționară și disprețuitoare la adresa României. Cu ochii permanent pe acțiunile puterii, reușim să identificam tarele majorității actuale și susținem cu tărie opinia conform căreia măsurile luate de PSD-ALDE sabotează în realitate statul de drept. Schimbările permanente din actul de guvernare crează imaginea unei țări instabile politic, nefuncționale la nivelul instituțiilor statului”.

Demnitarul buzoian mai spune că PSD creează în rândul populației iluzia unei bunăstări neaștepte, în condițiile în care sunt semnale că țara noastră va intra într-o criză economică inerentă. ,,De asemenea, partidul nostru a criticat permanent deciziile fiscale care au îngropat economia românească. Protestăm față de propaganda ieftină dusă de PSD în rândul populației, creând iluzia unei bunăstări neașteptate, timp în care toate semnalele interne și externe transmit informații legate de intrarea României într-o criză economică inerentă. Datele statistice ale Institutului Național de Statistică, dar și ale Comisiei Europene au confirmat analizele PNL privind creșterea economică nesănătoasă, nesustenabilă, bazată pe consum” a menționat Cristinel Romanescu.

Liderul libearalilor buzoieni a mai adăugat că din cauza instabilității, investitorii străini evită să vină în țara noastră pentru a dezvolta o afacere. ,,Imaginea României nu oferă încredere. Nici pentru statele membre UE, de a ne considera un aliat de nădejde și demn de luat în seamă, și nici pentru investitorii străini, pentru care instabilitatea reprezintă semnal serios de alarmă. Drept urmare, politica PNL, ca partid de opoziție, se dovedeste a fi una rațională, responsabilă, rezervată și mai aproape de realitatea existentă în România. Muncim susținut pentru a reda încrederea românilor în forțele proprii. Muncim susținut pentru a împlini dorințele românilor. Acest fapt este demonstrat de intenția de vot exprimată în sondajele de opinie din ultimele luni. Muncim susținut în continuare, pentru a ne recăpăta indentitatea națională” a mai spus deputatul buzoian.