Președintele PSD a avut o discuție telefonică cu prim-ministrul desemnat

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut sâmbătă, 23 octombrie 2021, o convorbire telefonică cu prim-ministrul desemnat, Nicolae Ciucă.

În cadrul discuției, președintele Marcel Ciolacu a subliniat că prioritatea absolută a oricărui Guvern trebuie să fie gestionarea eficientă a pandemiei, astfel că i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru reducerea infectărilor și a deceselor cauzate de COVID-19.

De asemenea, președintele PSD i-a transmis prim-ministrului desemnat că așteaptă programul de guvernare până în februarie 2022, dar și măsurile pentru stoparea declinului economic. În acest sens, președintele Marcel Ciolacu i-a cerut premierului desemnat să includă în programul de guvernare cele 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic și social.

O discuție mai aprofundată pe marginea programului de guvernare, a planului sanitar și a măsurilor economice urmează să aibă loc în cadrul unei întâlniri care va fi stabilită în zilele următoare.

Sursa: psd.ro

marcel ciolacuNicolae Ciucă