PSD Buzău: „Coaliția de guvernare este împotriva dezvoltării Buzăului”

de Stiri Buzau Media

Joi, 25 februarie 2021, în comisiile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului s-au dezbătut amendamentele depuse de parlamentari la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021. Printre acestea s-au aflat și proiecte importante de dezvoltare locală susținute de senatorii și deputații PSD Buzău la solicitarea primarilor din județ, indiferent de culoarea politică a acestora. Este vorba despre acele proiecte deja demarate pentru care primarii aveau nevoie de anumite sume de cofinanțare și care s-au oprit din cauza lipsei banilor în contextul cheltuielilor mari din timpul pandemiei.

Fără să ia în calcul necesitatea ca localitățile din județul Buzău să-și continue procesul firesc de dezvoltare, toate amendamentele depuse de parlamentarii social democrați buzoieni au fost respinse de PNL și USR Plus. Asta, în ciuda faptului că vorbim despre amendamente în care s-au specificat concret sursele de finanțare.

Amendamentele propuse de parlamentarii PSD vizau proiecte de dezvoltare locală din domenii multiple, cum ar fi realizarea rețelelor de alimentare cu gaze naturale, de alimentare cu apă și canalizare, reabilitarea de școli, dispensare și modernizarea de drumuri.

UAT-urile au încheiat un an foarte greu din punct de vedere financiar, multe dintre cheltuielile pentru combaterea pandemiei fiind lăsate în sarcina acestora, inclusiv amenajarea, dotarea și funcționarea centrelor de vaccinare și aveau acum nevoie de o mai mare susținere financiară pentru a crea condiții de viață cât mai bune pentru buzoieni.

În Parlament a fost prezentat un buget al austerității, al sărăciei și al constrângerilor. Deși sloganul electoral local al partidului care a dat premierul României a fost ”Dezvoltăm Buzăul”, se pare că realitatea post electorală este mult diferită. Guvernul Austerității nu a ținut cont nici măcar de amendamentele PSD depuse pentru proiectele primarilor care fac parte din partidele aflate în coaliția de guvernare, preferând să pedepsească județul și să fie împotriva dezvoltării Buzăului.

Organizația Județeană PSD Buzău

Știri despre: ,