PSD, proiect de lege pentru plafonarea prețurilor la energie

de Stiri Buzau Media

 

PSD va depune în Parlament un proiect de lege pentru plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică timp de șase luni la nivelul mediu al perioadei martie-septembrie 2021. Decizia vine în contextul în care prețurile la energie au crescut foarte mult, fapt ce pune presiune pe cetățeni și crește riscul de sărăcie. Același proiect prevede că statul va suporta 50% din scumpiri pentru consumatorul final, iar 50% va fi din profitul producătorilor de energie si gaze naturale.

Social democrații spun că plafonarea este doar o soluţie temporară la adăpostul căreia Guvernul trebuie să găsească rapid soluții pentru protejarea populației. Pentru rezolvarea problemei pe fond s-ar putea lua măsuri precum:

  • creșterea capacităților interne de producție;
  • limitarea marjei de profit la prețurile de vânzare de la Nuclearelectrica și Hidroelectrica prin Hotărâre de Guvern;
  • sau accesarea Fondului de Modernizare unde România dispune de 10 miliarde euro pentru investiții în sectorul energetic.

„Aceasta este soluția corectă pe termen scurt, pentru ca românii să poată trece cu bine peste această iarnă! Ne permite legislația europeană, iar Spania a anunțat deja un proiect similar!” a scris pe Facebook președintele PSD, Marcel Ciolacu.

45% dintre români suferă deja de sărăcie energetică, astfel că plafonarea prețurilor este absolut necesară în condițiile în care facturile s-ar putea dubla, ceea ce ar însemna un cost suplimentar de 5676 de lei pe an, pentru fiecare gospodărie de salariați din România. Astfel:

  • o persoană cu salariul minim net de 1386/lună, va da întreg salariul pe 4 luni pentru a-și plăti factura la utilități;
  • un pensionar ar putea ajunge să dea până la 6 pensii doar pentru a-și achita utilitățile scumpite.

Guvernul a ales cel mai nefericit moment pentru a liberaliza piața de energie, mai ales în condițiile în care nici măcar nu avea o lege pentru protejarea consumatorului vulnerabil. Aceasta a fost adoptată săptămâna trecută în Parlamentul României la insistențele Partidului Social Democrat. Tot atunci aceștia au reușit să treacă prin plen mai multe amendamente care vizau creșterea sumelor pe care le vor primi românii pentru ajutorul de încălzire începând din această iarnă.

Organizația Județeană PSD Buzău

Știri despre: ,