Marți a avut loc sfințirea complexului social din Parohia Gura Dimienii, comuna Beceni

de Stiri Buzau Media

Primarul din Beceni, Adrian Burlacu, s-a ținut de cuvânt!

Adrian Burlacu a respectat promisiunea făcută la începutul anului. Iată ce ne declara în luna ianuarie:

„În urma discuțiilor purtate cu preoții și enoriașii din comuna Beceni am constatat faptul că, în conformitate cu noile cerințe ale Uniunii Europene, fiecare cimitir trebuie să aibă o capelă. De aceea, în bugetul anului 2021 primăria Beceni va cuprinde sume necesare pentru demararea unui astfel de proiect în parohia Gura Dimienii, urmând ca în anii următori, pe raza fiecărei parohii din unitatea administrativ teritorială să fie demarate astfel de lucrări. Capela va avea și grup sanitar și o platformă betonată în față, ce va fi acoperită cu o copertină!”

Marți, 9 noiembrie 2021, a fost o zi de mare bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei buzoiene Gura Dimienii, Protoieria Buzău I. Eforturile lor de a ridica în curtea bisericii parohiale un complex social, format din capelă mortuară, sală de mese și bucătărie, au fost încununate prin sfințirea acestuia de către părintele protoiereu Constantin Călin, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

„Capela a fost așezată sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, făcând parte dintr-un complex care mai cuprinde o sală de mese și o bucătărie. Lucrările de construcție s-au desfășurat în perioada martie – iulie, anul acesta, cu sprijinul substanțial al familiei Ungureanu, al Primăriei Beceni, al familiei domnului primar Adrian Burlacu și al enoriașilor. Mulțumim tuturor celor care au ajutat atât financiar, cât și fizic la ridicarea acestui edificiu și ne rugăm ca Dumnezeu să le binecuvinteze osteneala și să le înmulțească darul”, a spus părintele paroh Iulian Mocanu.

Slujba de sfințire a complexului social a fost precedată de Sfânta Liturghie și de Parastasul pentru ctitori, săvârșite de un sobor de opt preoți, în prezența a numeroși credincioși din parohie și din satele învecinate.

Cu această ocazie, persoanele care au contribuit la zidirea așezământului au primit în dar câte o icoană a Sfântului Nectarie.

Știri despre: , ,