Spitalul Județean Buzău, pe lista unităților medicale care pot asigura tromboliza, pentru pacienții care suferă un AVC în primele ore

de Stiri Buzau Media

Accidentul vascular cerebral (AVC) este boala care ucide zilnic, în România, 4 oameni. La nivel mondial, accidentele vasculare cerebrale sunt responsabile de aproximativ 5 milioane de decese pe an, iar numărul victimelor este în continuă creștere. Accidentul vascular cerebral ischemic sau infarctul cerebral apare atunci când o arteră care transportă sângele către creier se blochează în urma formării unui cheag de sânge. Potrivit unor cercetători americani impactul unui accident vascular cerebral asupra creierului duce la o îmbătrânire prematură cu echivalentul a opt ani, inclusiv în ceea ce priveşte memoria şi viteza de gândire, care sunt funcţiile cele mai afectate.

În cazul producerii unui AVC, există patru ore şi jumătate pentru a acţiona. Fiecare minut contează după primele simptome, iar prognosticul pentru o persoană care suferă un AVC depinde de viteza cu care se face managementul acestuia. Prin tromboliză, care înseamnă de fapt aplicarea unei perfuzii, acest cheag este dizolvat. Procedura poate fi aplicată doar dacă bolnavul ajunge la spital în cel mult 4 ore şi jumătate de când a suferit atacul vascular cerebral.

Până anul trecut, în România tromboliza s-a făcut doar în 14 spitale mari din țară din care șase diar în București. Spitalele au fost propuse pentru adăugarea în program după ce Ministerul Sănătății a emis, în decembrie, o circulară către Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) din județe, cu scopul de a identifica spitalele județene și municipale care întrunesc criteriile de eligibilitate pentru a derula AP-AVC. Criteriile principale avute în vedere au fost: existența unui serviciu de gardă de neurologie în regim de premanență, 7/7, 24/24, existența unui computer tomograf funcțional în regim de permanență și existența unui serviciu de gardă de radiologie în regim de permanență.

Sursa foto: as.com

Recent, Ministerul Sănătății a propus extinderea listei spitalelor din țară care pot asigura tromboliza pentru pacienții care suferă un accident vascular cerebral  în primele ore. Astfel, începând din această lună, și Spitalul Județean Buzău se află pe lista unităților medicale care pot asigura tromboliza, o procedură ce le poate salva viața  pacienților care ajung la spital în cel mult 4 ore şi jumătate de când au suferit un AVC ischemic. Programul se bazează pe un protocol nou, ce explică paşii de urmat în cazul unui bolnav care va fi tratat prin tromboliză. Acesta cuprinde şi instruirea personalului medical, inclusiv a doctorilor şi asistentelor de la Seviciul de Ambulanţă. Ei au un rol important, pentru că sunt primii care ajung la pacient: trebuie să stabilească dacă se menţine suspiciunea de AVC şi ora exactă când a avut loc. Apoi trebuie să anunţe spitalul la care vor aduce pacientul suspect de AVC.

Șeful Secție Neurologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău,  medicul Alina Diacenco a explicat că din numărul celor care au suferit un accident vascular cerebral și ajung în timp util la spital, 30% , sau poate chiar mai mulți, pot fi salvaţi. Asta înseamnă că au șanse mari să nu rămână cu sechele grave. Medicul a mai explicat că odată cu includerea în programul național, tratamentul va fi decontat de stat și nu va mai fi suportat de spital, precizând că tromboliza nu poate fi efectuată oricând, în cazul oricărui pacient cu accident vascular cerebral.

Tromboliza este singurul tratament recomandat în primele ore după producerea unui accident vascular cerebral, constând în injectarea unei substanțe care are rolul de a dizolva cheagul de sânge creat în vasul afectat, diminuând astfel riscul ca pacientul să rămână cu sechele severe. Tratamentul se aplică în cel mult patru ore și jumătate de la producerea accidentului vascular cerebral, și de aceea este vital ca pacientul să ajungă la medicul specialist în acest interval”, a precizat dr. Alina Diacenco.

La rândul său, directorul Spitalului Județean Buzău, Claudiu Damian a menționat că ,,tromboliza s-a efectuat și până acum la Spitalul Județean, doar că acum tratamentul va fi plătit prin programul național și nu va mai fi suportat de bugetul spitalului. Se administrează două flacoane, prețul unuia este de 1.500 de lei, astfel că cei 3.000 de lei pe care spitalul îi plătea pentru fiecare pacient vor putea fi folosiți pentru achiziționarea de alte medicamente, spre exemplu.

Tratamentul trebuie făcut de către medicul specialist. Dr. Alina Diacenco a menționat că este vital ca oamenii să fie informați în privința accidentului vascular cerebral pentru a recunoaște primele semne. „Deficitul motor, adică dificultatea de a se deplasa ori de a-și mișca membrele, amețeala, tulburări de vorbire, tulburări de vedere, trebuie să ne ducă imediat cu gândul la un accident vascular cerebral. Dacă avem astfel de simptome sau dacă observăm pe cineva că le are, trebuie chemată imediat ambulanța, iar pacientul trebuie să ajungă cât mai rapid la UPU. Foarte important este și să notăm ora aproximativă a debutului acestor simptome, astfel încât medicii să poată aproxima momentul la care a avut loc accidentul vascular”, a adăugat medicul neurolorg.

Recunoaşterea precoce a unui posibil accident vascular cerebral

Declanşarea întregului lanţ de acţiuni care are drept scop transportul cât mai rapid la cea mai apropiată unitate spitalicească aptă să efectueze proceduri de revascularizare începe cu operatorul care va prelua apelul de urgenţă. Este esenţial ca acesta să obţină răspuns la următoarele întrebări privind pacientul:

  • Vârsta pacientului: pacienţii sub 18 ani nu sunt eligibili pentru tromboliză
  • Este capabil să vorbească normal?
  • Are probleme de motilitate (forță musculară scăzută, asimetria feței)
  • Când a fost ultima dată normal (fără această problemă)?- dacă intervalul de timp de la debut este mai mare de 120 min, nu se va mai declanșa procedura de COD AVC, cu excepția situației în care se apreciază (luând în calcul și durata deplasării ambulanței către pacient, durata intervenției la locul solicitării, a transportului pacientului către spital și durata necesară verificării criteriilor de eligibilitate) că se poate iniția tromboliza la un interval de 4.5 ore de la debutul simptomatologiei.

Chiar dacă intervalul de timp de la debut este mai mare de 120 min pacientul va fi prioritizat, având în vedere faptul că AVC constituie o urgență majoră, fiind transportat cât mai rapid la spital. Ambulanțele destinate intervențiilor rapide în caz de AVC acut pot fi de tip B sau C sau PA, iar în situații particulare (transport la spitalele care au posibilitatea de a efectua intervenții endovasculare) se poate solicita transport aerian, dacă spitalul primar a identificat un caz care respectă criteriile de eligibilitate pentru trombectomie/trombaspirație, iar spitalul terțiar are resursele necesare disponibile. În situații bine definite se poate solicita transportul aerian ca intervenție primară.