10.000 ţigarete netimbrate, confiscate de jandarmii buzoieni

de Stiri Buzau Media

Jandarmii din cadrul structurii de ordine publică a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău care acţionau pe raza municipiului au observat miercuri, un bărbat având asupra sa o sacoşă voluminoasă, care la vederea patrulei a manifestat un comportament suspect. Asupra bărbatului s-a efectuat controlul corporal sumar. Totodată i-a fost verificat și conținutul sacoșei pe care acesta o avea asupra sa, moment în care jandarmii au descoperit 10.000 ţigarete netimbrate, diferite mărci, pentru care nu avea acte de provenienţă.

Bărbatul le-a spus că intenţiona să le comercializeze trecătorilor. Ţigările au fost confiscate, iar pe numele persoanei au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mãrfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând cã acestea provin din contrabandã” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006, documentele fiind înaintate spre competentă soluţionare.