Absolvenții buzoieni din promoția 2019, așteptați la Bursa locurilor de muncă

de Stiri Buzau Media

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău organizează săptămâna viitoare „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți – promoția 2019”. Acțiunea este programată pentru data de 18 octombrie 2019.  În Buzău, bursa va fi organizată la ora ora 9.00, la sediul Colegiului Agricol „C. Angelescu”, str. Crizantemelor nr. 17, iar în teritoriu la sediile agențiilor locale. Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creșterea gradului de ocupare pentru absolvenți, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condițiile unei concurențe loiale și transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt.