Aproape 1.000 de polițiști, jandarmi și pompieri buzoieni, pregătiți pentru cele două zile de referendum

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:servuspress.ro
Sursa foto:servuspress.ro

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea şi desfăşurarea Referendumului din 6 şi 7 octombrie  au luat toate măsurile, din competenţă, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică. Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al forţelor implicate. Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, alături de reprezentanţii celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Buzău, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, precum şi alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni, pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine şi siguranţă publică, la secţiile de votare, precum şi în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa poliţistului, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare. În acest context, precizăm că peste 370 de poliţişti vor asigura paza şi protecţia la 161 de secţii de votare, dintre cele 426 ce se vor constitui pe raza judeţului Buzău, iar pentru restul secţiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I.. De asemenea, peste 200 de poliţişti, se vor afla zilnic în stradă, în perioada 6-7 octombrie, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenaţi în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă. Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de poliţişti şi echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 90 de poliţişti vor fi constituiţi, zilnic, în rezerve (luptători pentru acţiuni speciale şi echipe operative de specialişti).

Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secţiile de votare, 76 de poliţişti şi 13 jandarmi vor fi în misiuni de protecţie, atât a transportului buletinelor de vot, cât şi a locurilor unde acestea vor fi depozitate. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău va avea în responsabilitate 95 secţii de votare dispuse în tot atâtea locaţii. Vor fi prezenţi peste 200 de jandarmi, iar pentru un plus de siguranţă, vor fi constituite şi rezerve de intervenţie, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situaţia o va impune. Jandarmii vor asigura desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţii în cadrul Biroului Electoral Judeţean, având şi atribuţii de protecţie a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

Peste 200 de pompieri asigură desfăşurarea în bune condiţii a referendumului. Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secţii de votare, fiind înlăturate disfuncţionalităţile pe linia apărării împotriva incendiilor. De asemenea, specialiştii ISU desfăşoară activităţi de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu preşedinţii secţiilor de votare, precum şi recunoaşteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor şi gestionarea eventualelor intervenţii de urgenţă.

Pentru mai multe informaţii privind procesul electoral, puteţi consulta, pe pagina unităţii noastre https://bz.politiaromana.ro, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcţionează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteţi găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea Referendumului, cât şi actele normative incidente şi contravenţiile şi infracţiunile prevăzute de acestea.