Bugetarii vor avea, sau nu parte de o minivacanță, cu ocazia Adormirii Maicii Domnului?

de Stiri Buzau Media

Adormirea Maicii Domnului, care se sărbătorește anual în data de 15 august, este o zi liberă legală, conform Codului muncii. Cu această ocazie, salariații din domeniul public și cei din domeniul privat primesc timp liber de la angajatori. Anul acesta, Sfânta Maria va pica într-o zi de joi, astfel că salariații de la privat vor primi liber, însă apoi vor trebui să revină vineri la lucru. În cazul bugetarilor însă, sunt șanse ca Guvernul să dea o zi liberă suplimentară pe 16 august, pentru a face o punte între Sfânta Maria și weekend, menționează avocatnet. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci bugetarii vor beneficia de o minivacanță de patru zile consecutive. Fiecare angajator privat va putea să dea liber salariaților proprii pe 16 august. Atât la stat, cât și la privat, această eventuală zi liberă suplimentară va trebui recuperată ori prin muncă într-o zi de sâmbătă, ori prin prelungirea zilnică a programului de lucru. Totuși, activitatea anumitor locuri de muncă nu poate fi întreruptă în zilele de sărbătoare legală. Mai precis, este vorba de unitățile sanitare, de unitățile de alimentație publică și de locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.

În aceste cazuri, Codul muncii prevede că salariaților li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca din zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază de minimum 100% din salariul de bază. Angajatorii care nu dau liber în zilele nelucrătoare sau care nu recompensează munca în timpul acestora riscă amenzi de mii de lei din partea inspectorilor muncii. În afară de Adormirea Maicii Domnului, pe final de an vom mai avea, ca sărbători legale, Sfântul Andrei (30 noiembrie, sâmbătă), Ziua Națională (1 decembrie, duminică) și prima și a doua zi de Crăciun (25 și 26 decembrie, miercuri și joi).