Campanie pentru combaterea consumului de alcool în rândul minorilor

de Stiri Buzau Media

no_alcoolConsumul de alcool în rândul minorilor este îngrijorator în România, în condiţiile în care patru din zece adolescenţi români au consumat alcool cel puţin o dată în viaţă, iar majoritatea au cunoştinţe limitate asupra efectelor pe care consumul de alcool îl are asupra sănătăţii lor fizice şi mentale, a declarat Florin Rădulescu, preşedintele Asociaţiei Spirits România, într-o conferinţă de presă.

42% dintre minorii români cu vârste cuprinse între 10-18 ani au consumat alcool cel puţin o dată, procentul fiind mai mare în rândul băieţilor şi în rândul minorilor din mediul urban, potrivit UNICEF. Un raport al Agenţiei Române Antidrog a arătat că vârsta medie la care românii încep să consume alcool este de 14 ani, 10% dintre cei intervievaţi declarând că au început să consume alcool la mai puţin de 14 ani şi peste 30% între 15 şi 19 ani.

Majoritatea adolescenţilor consideră că este normal să consume alcool şi nu au nicio idee asupra consecinţelor alcoolului asupra organismului lor, potrivit unui alt studiu realizat de Strategies Research&Business Consulting, la solicitarea Asociaţiei SpiritsRomânia.

Singurele riscuri asociate consumului de alcool, identificate de aceştia, au fost accidente sau dependenţa de alcool, deci majoritatea nu conştientizează că alcoolul are efecte mult mai grave asupra organismului lor decât asupra organismului unui adult şi nu ştiu care sunt acestea – a declarat Rădulescu.

În acest context, Asociaţia Spirits România, împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Federaţia Română de Fotbal, Carrefour România şi Rewe România, derulează campania de informare publică „Suntem mulţi”, dedicată combaterii şi prevenirii consumului de alcool în rândul minorilor.

Campania „Suntem mulţi” are trei componente de bază, care s-au dovedit de impact în alte ţări europene şi anume: programe de educare şi susţinere a părinţilor în eforturile lor de a-şi educa copiii în legătură cu efectele alcoolului, programe de informare realizate în şcoli, atât pentru prevenţia consumului de alcool la minori, cât şi pentru promovarea unui consum responsabil de alcool la vârsta maturităţii, controlul strict al accesului minorilor la alcool prin supravegherea implementării reglementărilor specifice, care interzic consumul şi vânzarea alcoolului.

Prima etapa a campaniei „Suntem mulţi” include un portal de informare www.suntem-multi.ro care conţine materiale informative relevante pentru părinţi, precum şi afişaj la rafturile lanţurilor comerciale partenere.

În cadrul campaniei, a fost realizat şi un Ghid pentru părinţi, alcătuit de psihoterapeutul Olivia Mocanu, care conţine informaţii despre cauzele şi efectele consumului de alcool asupra minorilor, menite să ajute părinţii în discuţiile cu copiii lor despre alcool.

Cercetările au demonstrat că ingerarea de alcool de la vârste fragede, chiar şi în cantităţi mici, creşte riscul de dependenţă. În România, vârsta medie a debutului consumului de alcool este de 14 ani. Consumul iniţial de alcool la această vârstă creşte de 4-5 ori riscul de dezvoltare a unei dependenţe de alcool faţă de situaţia în care consumul de alcool debutează la vârsta de 19 ani – a declarat Olivia Mocanu, psihoterapeut.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns