Când vor fi văzute pe străzile Buzăului, primele autobuze electrice?

de Stiri Buzau Media

Guvernul a aprobat, la începutul lunii iunie, o ordonanță de urgență privind stabilirea unor măsuri de creștere a absorbției fondurilor europene. În acest context, ordonanța stabileşte cadrul instituţional pentru participarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) la pregătirea și implementarea unor proiecte, în parteneriat cu autoritățile publice locale, ce au ca obiect dotarea unităților administrativ-teritoriale cu mijloace de transport.

Proiectele vor fi finanțate cu fonduri din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 și se vor implementa în baza acordului de parteneriat, încheiat între MDRAP, ca lider de proiect, și unitățile administrativ-teritoriale care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate specifice. La acest moment, fiecare primărie din țară, în funcție de nevoi, pe teritoriul său a propus achiziția unui număr de autobuze electrice. Primăria Buzău a propus 9 autobuze electrice de 12 metri, care vor fi folosite pe un traseu intens circulat. Conducerea Trans Bus estimează că aceste mijloace de transport public în comun ar urma să fie aduse în parcul societății abia spre finele anului 2019, sau începutul anului 2020.

,,Buzăul a propus 9 autobuze electrice de 12 metri, pe traseul 10 de tip inel, care este  intens circulat, iar proiectul se află la acest moment, în curs de implementare. Deci s-a ajuns la nivelul de caiet de sarcini, de chestionare, de a definitiva soluția de care avem nevoie pentru orașul nostru aici. Licitația va fi făcută de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar după această etapă, va distribui autobuzele cum au fost cerute de către fiecare unitate administrativ-teritorială, în parte. Un timp estimat de implementare și de livrare este undeva la sfârșitul anului 2019 – începutul anului 2020”, a declarat pentru Buzăumedia, Gică Toader, directorul Trans Bus.

Potrivit proiectului, timp de 5 ani, cele 9 autobuze electrice vor fi folosite doar pe raza municipiului Buzău, pe traseul 10. Există posibilitatea ca după expirarea acestei perioade, mijloacele de transport respective să fie folosite și pe alte trasee, cu condiția să existe infrastructura necesară. Vorbim aici despre stații de încărcare rapidă ce vor fi montate la capăt de linie. Primăria Buzău mai are în plan achiziționarea altor autobuze electrice prin Axa Prioritară 4 – ,,Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” a Programului Operațional Regional 2014-2020.