Administrația Fondului pentru Mediu analizează documentele depuse de persoanele fizice la momentul înscrierii și introduse de instalator în aplicația informatică și publică pe site-ul propriu listele cu persoanele fizice aprobate. În termen de 90 de zile de la data publicării rezultatelor, persoana fizică aprobată, prin intermediul instalatorului ales, are obligația să comunice la AFM avizul tehnic de racordare (ATR).
Apoi, se semnează contractele de finanțare nerambursabilă cu persoanele fizice care comunică avizul tehnic de racordare în termenul de 90 de zile, urmând ca implementarea proiectului să se realizeze în termen de 8 luni de la semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, termen în care beneficiarul final depune la instalatorul validat certificatul de racordare şi încheie cu acesta toate formalităţile privind recepţia sistemului de panouri fotovoltaice, emiterea facturii şi plata contribuţiei proprii.
Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către AFM pe o perioadă de 6 ani de la data obţinerii de către beneficiarul final a certificatului de racordare. Toate informațiile privind desfășurarea acestui program pot fi regăsite pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea Programe de finanțare – Sisteme fotovoltaice. Reamintim că începând din data de 9 septembrie, persoanele fizice se pot înscrie în program, la una dintre aceste 260 de firme din țară.