Centru de zi pentru tinerii cu dizabilități în muncipiul Buzău

Tinerii din municipiul Buzău, aflați în situații speciale din cauza unor probleme de sănătate, vor avea, în curând, un centru special amenajat pentru ei unde să poată socializa și să petreacă timpul într-un mod cât mai plăcut.

Este vorba despre un centru de zi pentru persoanele adulte cu dizabilități, care va fi amenajat de Direcția de Asistență Socială Buzău în sediul fostului Punct Termic 20, imobil dezafectat de Primărie. În spațiul respectiv vor fi amenajate diverse cabinet, dar și o sală în care să fie creată o atmosferă cât mai primitoare, în care tinerii cu dizabilități să se simtă în largul lor.

În acest centru, tinerii vor beneficia și de ajutorul unor specialiști, precum un kinetoterapeut sau un psiholog.

Pentru amenajarea centrului de zi, Consiliul Local Municipal Buzău a aprobat, astăzi, preluarea fostului Punct Termic 20 în administrarea Direcției de Asistență Socială.

 

centru de zipersoane cu dizabilități