Certificatele de stare civilă vor putea fi emise online

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, miercuri, că Ministerul lucrează la digitalizarea a 82 de milioane de acte de stare de civilă din ultimii 100 de ani, astfel încât acestea să poată fi emise online. Termenul de finalizare este jumătatea anului 2022. De asemenea, din această lună, taxele pentru pașapoarte, permise și certificate de înmatriculare vor putea fi plătite prin ghișeul.ro.

“La nivelul MAI pot da ca exemplu introducerea, începând din această lună, a posibilității achitării taxelor pentru pașapoarte, permise sau certificate de înmatriculare prin intermediul Sistemului Național Electronic de Plată online, cunoscut sub numele de ghișeul.ro.

Totodată, lucrăm intens la finalizarea proiectului cărții electronice de identitate a cărei emitere este prevăzută în august anul viitor și la definitivarea informatizării actelor de stare civilă până la jumătatea anului 2022.

Astfel, cetățeanul va putea solicita și obține online certificatele de stare civilă, indiferent de locul unde se află. Pentru aceasta, vor fi digitalizate peste 82 de milioane de acte de stare civilă, reprezentând arhivarea pe ultimii 100 de ani, ceea ce este o activitate unică”, a spus Marcel Vela, în cadrul unei declarații de presă la sediul MAI.

certificat casatoriemaimarcel vela