Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească elevii și familiile lor din medii defavorizate, dacă vor tabletă de la școală

de Stiri Buzau Media
Sunt trei condiții pe care elevii și familiile lor trebuie să le îndeplinească pentru a putea cere una de cele 250 de mii de tablete care sunt în procedură de achiziție prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizare de la Ministerul Finanțelor, potrivit unui ordin de ministru.
Părinții acestora vor semna un contract de comodat cu școala, pentru a primi tableta, după ce vor da o declarație pe propria răspundere și vor depune o cerere. Contractul respectiv are o serie de obligații pentru elevi.

Criteriile generale stabilite prin Ordinul Ministrului Educației nr. 4.738/2020 pentru selecția elevilor care pot primi tablete sunt:

  • să fie elevi din învățământul primar, gimnazial și secundar
  • să fie elevi proveniți din medii defavorizate

Condiția ca elevii să fie din învățământul gimnazial și secundar este una pleonastică, pentru că ciclul gimnazial este cuprins în învățământul secundar, potrivit Legii Educației. Învăţământul secundar cuprinde:

  • învăţământul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V – VIII
  • învăţământul secundar superior care poate fi:
    • învăţământ liceal, care cuprinde clasele de liceu IX – XII/XIII, cu următoarele filiere:
      • teoretică
      • vocaţională
      • tehnologică
    • învăţământ profesional, inclusiv profesional dual, cu durata de minimum 3 ani.

Criteriile specifice pentru selecția celor care vor primi tablete, potrivit Ordinului citat, sunt următoarele:

  1. Să fie elevi ai căror familii nu dețin niciun dispozitiv electronic cu conexiune la internet
  2. Elevii care nu dețin, în folosință personală, un dispozitiv electronic cu conexiune la internet
  3. Elevii de cetățenie română care s-au întors pe teritoriul României de la declanșarea pandemiei de COVID-19 și care nu au posibilitatea de a dispune de un dispozitiv electronic cu conexiune la internet.

Modelul contractului de comodat a fost publicat ca anexă la Ordinul de Ministru și poate fi descărcat de aici.

Cele trei condiții cumulate pe care un elev și familia lui trebuie să le îndeplinească pentru a putea primi tabletă sunt următoarele:

  1. Să provină din medii defavorizate (nu neapărat din mediul rural, ci și/sau din familii cu situații dificile, aflate în risc de sărăcie sau monoparentale, cu venituri reduse, aflate în deprivare materială severă)
  2. Niciun membru al familiei (mama, tata, frații) să nu dețină nici măcar un telefon cu acces la internet – părintele este pus să semneze o declarație pe proprie răspundere pentru asta (falsul în declarații are consecințe penale)
  3. S-a întors cu familia din diaspora în acest an și nu are “posibilitatea de a dispune” de un telefon conectat la internet.
Obligațiile pe care le au cei care semnează contractul de comodat și iau tabletele:

Familia care ia tableta trebuie să se “îngrijească de conservarea bunului dat în folosință gratuită ca un bun proprietar”, potrivit art. 2.148 din Codul Civil.

Comodatarul nu poate folosi bunul împrumutat decât în conformitate cu destinația acestuia determinată prin contract ori, în lipsă, după natura bunului. El nu poate permite unui terț să îl folosească decât cu aprobarea prealabilă a comodantului.

Comodatarul nu răspunde pentru pierderea ori deteriorarea bunului rezultată numai din folosința în scopul căreia bunul i-a fost împrumutat, potrivit art 2.149 din Codul Civil.

Dacă însă comodatarul folosește bunul cu altă destinație decât aceea pentru care i-a fost împrumutat sau dacă prelungește folosința după scadența restituirii, comodatarul răspunde de pieirea sau deteriorarea bunului, chiar dacă aceasta se datorează unei forțe majore, afară de cazul când dovedește că bunul ar fi pierit ori s-ar fi deteriorat oricum din cauza acelei forțe majore.

 

Știri despre: , ,