Controale la deţinătorii legali de arme şi muniţii din județ, soldate cu dosare penale

de Stiri Buzau Media

Poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat recent, controale pentru verificarea modului de asigurare, păstrare şi transport al armelor şi muniţiilor, de către deţinătorii legali din comunele Măgura și Mărăcineni. În urma verificărilor efectuate la domiciliul unui bărbat de 67 de ani din Măgura, deţinător legal de armă şi muniţie letale, s-a constatat că acesta nu a luat măsuri de a preda la un armurier autorizat arma şi muniţia deţinute, în termen legal, după expirarea valabilităţii permisului de armă.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar arma de vânătoare a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Totodată, faţă de persoana în cauză a fost dispusă măsura anulării dreptului de a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii. În aceeaşi zi, dosar penal i-a fost întocmit şi unui bărbat de 50 de ani din Mărăcineni. Din verificările făcute de poliţişti s-a stabilit că bărbatul deţinea ilegal o armă de foc cu aer comprimat şi o cutie cu aproximativ 200 alice din plumb.

În legătură cu provenienţa armei acesta a precizat că a fost adusă din străinătate, fără respectarea prevederilor legale. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată. Arma şi elementele de muniţie au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii buzoieni reamintesc că, în cazul în care valabilitatea permisului de armă nu a fost prelungită până la data expirării valabilităţii documentului, deţinătorii au obligaţia legală ca în termen de 10 zile de la data expirării permisului să predea armele şi muniţia la un armurier autorizat, în caz contrar, fapta de a deţine armele şi muniţia în baza permisului de armă cu valabilitatea expirată constituind infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

De asemenea, în cazul în care deţinătorii nu mai doresc prelungirea valabilităţii permisului de armă urmează să predea armele şi muniţia deţinută, până la data expirării valabilităţii permisului, la un armurier autorizat, iar permisul de armă şi copie de pe dovada predării vor fi înaintate la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău – Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Poliţiştii atrag atenţia celor care, în diferite conjuncturi, ar putea ajunge în situaţia de a deţine/procura/folosi în mod ilegal arme şi muniţii cu privire la normele în vigoare şi obligaţia de a sesiza instituţiile competente!