În urma verificării documentelor, organizatorul a prezentat trei autorizaţii de vânătoare în grup restrâns, emise de gestionarul fondului cinegetic, din conţinutul cărora a rezultat faptul că în ziua de 3 septembrie, cetăţenii libanezi au recoltat trei exemplare din specia „guguştiuc” şi opt exemplare din specia „turturică”.
În urma verificărilor efectuate, în cele două autovehicule au fost găsite, împuşcate, 74 exemplare din specia „turturică”, din care 66 exemplare nu erau înscrise în nicio autorizaţie de vânătoare. Valoarea prejudiciului creat este 1782 euro.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „braconaj” faptă prevăzută şi pedepsită de legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic şi „fals în înscrisuri sub semnătură privată” faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal. Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şapte arme de vânătoare, 968 bucăţi cartuşe de vânătoare şi cele 66 exemplare din specia „turturică”.