Două Colegii din județul Buzău ar putea deveni Centre de Excelență în Tehnologia Informației

Ministerul Educației Naționale a aprobat, la începutul acestui an, criteriile de selecție a liceelor care pot deveni astfel de Centre în cadrul proiectului „Promovarea și susținerea excelenței în educație prin dezvoltarea competențelor în disciplina Tehnologia Informației”.  Proiectul are ca obiectiv asigurarea condițiilor optime de pregătire și dezvoltare a elevilor din clasele IX – XIII, profil matematică – informatică, prin înființarea și operaționalizarea a 60 de astfel de Centre de Excelență. Procesul de selecție este deschis tuturor unităților școlare din sistemul public de învățământ care pot asigura condiții optime pentru funcționarea acestor centre. Pentru a fi eligibilă, o unitate școlară interesată trebuie să transmită Inspectoratului Școlar Județean o scrisoare de intenție prin care își asumă un program deschis, pe o durată de cel puțin doi ani, de la data punerii în funcțiune a centrului. La nivelul județului nostru, prima unitate de învățământ care a depus deja dosarul este Colegiul Național ,,B.P.Hasdeu” din municipiul Buzău.

Unitățile școlare interesate în acest sens, au depus dosarele. În județul Buzău a depus dosar Colegiul Național ,,B.P.Hasdeu”. Noi am făcut evaluarea dosarului și l-am înaintat Ministerului Educației.

Nela Wamsiedel inspector general adjunct IȘJ Buzău

O altă unitate din județul Buzău care s-a arătat interesată să intre în competiția liceelor, pentru a deveni Centru de Excelență, este Colegiul Național ,,Alexandru Vlahuță” din municipiul Râmnicu Sărat.

Au mai avut locuri în această selecție și în acest moment, Colegiul ,,Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat lucrează la depunerea dosarului. Vom face și la acest liceu o evaluare și trimitem la București, poate spre aprobare.

Nela Wamsiedel inspector general adjunct IȘJ Buzău

Prin intermediul acestui proiect derulat de Ministerul Educației Naționale cu sprijinul Guvernului Japoniei, fiecare centru va beneficia de un laborator IT dotat cu 26 calculatoare performante și o tablă interactivă. Procesul de selecție va avea două etape. Prima va fi realizată de fiecare inspectorat școlar județean pe baza a șapte reguli și se va încheia cu desemnarea câte unui centru la nivelul fiecărui județ. Etapa a II-a presupune o evaluare efectuată de o comisie națională, stabilită de Ministerul Educației Naționale, în urma căreia vor fi selectate încă 13 centre la nivel național, din regiunile mai puțin dezvoltate, care obțin cele mai bune punctaje și respectă principiul conform căruia, în fiecare județ, nu pot fi mai mult de două centre.

Centre de Excelență în Tehnologia Informațieicolegiul national alexandru vlahutaColegiul National BP Hasdeu