Elevi ai Colegiului Economic Buzău, prezenți la un eveniment în Turcia

de Stiri Buzau Media

În perioada 19- 27 ianuarie 2019  a avut loc la Akcay, Turcia mobilitatea din cadrul proiectului  “HİKAYE BAŞLIYOR” – “STORY IS STARTING”, proiect derulat de Colegiul Economic Buzău în parteneriat cu İstanbulluoğlu Sosyal Bilimler Lisesi/ Turcia, Gimnazija Zarko Zrenjanin Vrbas/ Serbia, Soro Tori/ Italia, Gimnazija ‘Dusan Vasiljev’ Kikinda/ Serbia, Profesionalna Gimnaziya Poikonomika I Menidzhmant Pazardjik/ Bulgaria, Zespol Szkol im.Piotra Wysockiego Warsava/ Polonia.

La reuniune au participat 50 elevi și 13 profesori şi obiectivele urmărite au fost legate de dezvoltarea abilităților antreprenoriale și extinderea capacității tinerilor prin conștientizarea modului în care pot folosi povestirea pentru a-și găsi propriile interese și oportunități folosind tehnici orale și vizuale eficiente. Folosirea infographics și Visual Storytelling pe tema „Patrimoniul nostru cultural comun” a avut ca scop crearea unui spirit de echipă în rândul tinerilor, descoperirea de noi culturi și cum să transformarea posibilelor provocări cu care se vor confrunta. Printre obiectivele proiectului enumerăm:

  • Promovarea cooperării între UE și țările vecine;
  • Dezvoltarea unei rețele durabile între școli și ONG-uri;
  • Stimularea gândirii antreprenoriale și a capacității de inserție profesională pentru tineri;
  • A oferi tinerilor care doresc să-și asume inițiativa un rol activ în societate într-un mod durabil;
  • Conștientizarea influenței educației non-formale asupra inserției profesionale a tinerilor;
  • Demontarea prejudecăților și a stereotipurilor;
  • Dezvoltarea personală a tinerilor participanți;
  • Îmbunătățirea abilităților de comunicare și lucru în echipă.

Activitatile cele mai importante desfasurate au fost :

  • Prezentarea participanţilor şi a şcolilor implicate în proiect;
  • Prezentarea orașului Balikesir  şi a şcolii gazdă, întâlnirea cu primarul și cu guvernatorul regiunii;
  • Workshopuri dedicate: comunicării, abilităților de public speaking, lucrului în echipă;
  • Prezentarea pieselor de teatru pregătite de fiecare echipă cu tema comunicare;
  • Vizite culturale în zonă;
  • Organizarea de seri intercuturale în care au fost prezentate țările și orașele participanților, obiceiuri și tradiții.

La mobilitate au participat un profesor: Poştovei Cătălina Ileana și 4 elevi: Molnar Renata, Marin Daniel, Popa Radu, Rusen Mircea.