INS: Aproape 6000 de posturi sunt vacante în Sănătate și asistență socială

de Stiri Buzau Media

Institutul Național de Statistică (INS) a transmis miercuri datele cu privire la evoluția locurilor de munca vacante din ultimul trimestrul din anul trecut și pe întreg anul 2019, rata medie anuală a acestora coborând la cel mai redus nivel din 2014. În ultimele 3 luni din 2019, numărul posturilor ne-ocupate era de circa 47.100 cu peste 8.000 de joburi mai puțin decât în toamna aceluiași an, arată datele Statisticii. Cu un șomaj în scădere și o producție industrială în declin, contracția locurilor de muncă ne-ocupate confirmă o ușoară de-tensionare a pieței muncii.

Ce mai arată datele INS:

  • În trimestrul IV 2019, rate relativ mari ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,73%), sănătate şi asistenţă socială (1,69%), respectiv în administraţia publică (1,68%).
  • Cea mai mare rată a locurilor de muncă vacante s-a regăsit în alte activităţi de servicii (2,39%).
  • În industria prelucrătoare s-a concentrat 23,4% din numărul total al locurilor de muncă vacante (11.000 de locuri vacante), iar rata a luat valoarea de 0,95%.
  • Sectorul bugetar a însumat puţin peste 24% din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 5.800 locuri vacante se regăsesc în sănătate şi asistenţă socială, 4.600 de locuri vacante în administraţia publică, respectiv aproape 1000 de locuri vacante în învăţământ. La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cea mai mică valoare în învăţământ (0,27%), iar numărul total al locurilor de muncă vacante în tranzacţii imobiliare.
  • În comparaţie cu trimestrul precedent, cea mai semnificativă scădere a ratei locurilor de muncă vacante s-a observat în administraţia publică (-0,54 puncte procentuale), iar în ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante acesta a cunoscut cea mai relevantă diminuare în industria prelucrătoare (-2,6 mii locuri vacante).
  • La polul opus, cele mai semnificative creşteri atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante s-au regăsit (comparativ cu trimestrul III din 2019) în hoteluri şi restaurante (+0,27 puncte procentuale, respectiv +0,6 mii locuri vacante), urmate de agricultură, silvicultură şi pescuit (+0,21 puncte procentuale, respectiv +0,2 mii locuri vacante).
  • Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, cele mai semnificative scăderi ale ratei locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (-1,18 puncte procentuale), respectiv în alte activităţi de servicii (-0,96 puncte procentuale). Cea mai relevantă creştere a aceluiaşi indicator s-a evidenţiat în agricultură, silvicultură şi pescuit (+0,29 puncte procentuale).
  • În trimestrul IV 2019, cea mai mare cerere de forţă de muncă salariată exprimată de angajatori din punct de vedere al numărului locurilor de muncă vacante a fost pentru ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate (10.400 locuri vacante). Rata locurilor de muncă vacante a avut cea mai relevantă creştere pentru ocupaţiile de funcţionari administrativi – grupa majoră 4 (1,20%).

 

Sursa:hotnews.ro

Știri despre: ,