Județul Buzău, în topul asistaților social

Buzăul se află în fruntea județelor cu cei mai mulți beneficiari de ajutor social suspendați de la plată, dar și în topul național al persoanelor care trăiesc din banii acordați de stat.

Potrivit statisticilor, județul Buzău se află pe locul 3 în țară, în ceea ce privește numărul de beneficiari de ajutoare sociale, cu 8.204 persoane. Chiar dacă se află în topul ajutoarelor de stat, în Buzău, s-a înregistrat o scădere, în luna aprilie. Astfel, comparativ cu luna martie, când numărul beneficiarilor de ajutor de stat a fost de 8.479, în luna aprilie s-a înregistrat o scădere de 275 de beneficiari. Mai mult, în luna martie au fost mai mulţi beneficiari suspendaţi de la plată faţă de luna aprilie. De altfel, la Buzău au fost cei mai mulţi beneficiari suspendaţi de la plată.

Suma medie pe care statul a plătit-o în aprilie beneficiarilor de venit minim garantat a fost de 262,93 de lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 44,616 milioane de lei.

ajutor socialbani