Luna mai debutează cu cod galben de vânt, pentru județul Buzău

Administrația Națională de Meteorologie anunță, pentru intervalul 30 aprilie, ora 14:00 – 01 mai, ora 21:00, că în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și mai intense în regiunile nordice, nord-estice, vestice și centrale, iar în a doua parte a zilei de marți (30 aprilie) și la începutul nopții de marți spre miercuri (30 aprilie/01 mai) în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, precum și în Muntenia, Moldova și Dobrogea.  Pentru ziua de 1 mai, meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt puternic valabilă pentru mai multe județe inclusiv Buzău. Potrivit ANM, mâine, în intervalul orar 10:00 – 21:00, vântul va avea intensificări susținute în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, precum și în sudul Moldovei, cu rafale de 55….65 km/h și temporar 70…75 km/h.

anmcod galbenvant