Modifică, în esență, referendumul din 6 și 7 octombrie ceva, dacă e validat?

de Stiri Buzau Media

Având în vedere referendumul privind redefinirea familiei ce va avea loc pe 6 și 7 octombrie și dezbaterile din spațiul public care s-au conturat în jurul lui, trebuie avut în vedere contextul juridic obiectiv și nu doar sfera dezbaterilor, care poate că nu includă întregul cadru legislativ. Dacă va fi validat referendumul, dacă demersul de modificare a Constituției va fi dus la bun sfârșit, va da ceva cu minus sau cu plus la final? Juridic vorbind, desigur.

 Deși poate exista impresia, din cauza dezbaterilor din spațiul public, că nu există o interdicție cu privire la căsătoriile între persoane de același sex, o astfel de abordare este greșită. Imposibilitatea unor astfel de căsătorii reiese deja din Codul civil, unde se prevede clar că o căsătorie reprezintă uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii. Altfel spus, doar cuplurile heterosexuale se pot căsători, în sensul legii civile (căsătoria civilă).

Despre întemeierea unei familii prin căsătorie, Codul civil prevede în cadrul articolului 258 următoarele: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor (…) În sensul prezentului cod, prin soți se înțelege bărbatul și femeia uniți prin căsătorie”.

În prezent, în Constituție este garantat dreptul la căsătorie între soți. Ceea ce se dorește modificat (adică înlocuit) este termenul de „soți” cu cel de „bărbat și femeie”. Mai exact, în urma modificării, ar rezulta: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie (nu „între soți”, cum e acum – n.red.), pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Esențial, modificarea Constituției nu va schimba nimic. Efectele și limitele care ar fi prevăzute în Constituție există deja în virtutea Codului Civil. Totuși, trebuie menționat că o modificare a Constituției ar oferi garanții suplimentare unei astfel de prevederi, în sensul că ar fi mult mai greu de modificat decât Codul Civil.