Modificare importantă la pașapoarte, începând de astăzi!

de Stiri Buzau Media

Legea nr. 133 din 18 iunie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 248 / 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, referitoare la valabilitatea paşaportului simplu electronic intră în vigoare, începând de astăzi, după cum urmează:
• 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani;
• 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani;
• 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 de ani.

Legea mai cuprinde modificări și în privința pașapoartelor simple temporare, astfel că acest document de călătorie va putea fi eliberat cetățenilor români care se află în situații obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența lor pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea pașaportului simplu electronic.
Pașaportul simplu temporar se va elibera în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, cu condiția prezentării unor documente care să ateste, după caz, motivele de sănătate, familiale sau profesionale care determină necesitatea și urgența deplasării persoanei în străinătate.
Persoanele care nu doresc eliberarea unui pașaport simplu electronic pot solicita eliberarea unui pașaport simplu temporar, care le va fi eliberat în intervalul în care se emite pașaportul simplu electronic.

Știri despre: , ,