Modificări în procedura de validare a legitimațiilor de călătorie, în tren, începând de astăzi

de Stiri Buzau Media

CFR Călători anunță că, începând de astăzi, 1 aprilie, sunt operate anumite modificări în procedura de validare a legitimațiilor de călătorie, în tren. Pentru îmbarcările din stații cu ghișee de vânzare deservite de personal CFR Călători, biletul emis pentru un anumit tren NU mai poate fi validat de către personalul de tren în situația în care se dorește efectuarea călătoriei cu alt tren din aceeași zi, ce este programat să circule mai devreme sau mai târziu. În acest caz este obligatoriu să se solicite de către călător, la casele de bilete, viza de modificare/validare a legitimației de călătorie pentru noul tren, până cel târziu la o oră după ora de plecare a trenului înscrisă pe bilet. Modificarea se va putea realiza numai în măsura în care mai sunt locuri disponibile, atât la trenurile Interregio (în limita locurilor disponibile), cât și la trenurile Regio în limita capacității maxime acceptate la transport.

Atenție! În situația în care călătorul se urcă în tren fără ca biletul să aibă viza de modificare/validare, la controlul documentelor de transport, acesta va fi considerat fără legitimație de călătorie și personalul de tren îi va emite bilet la tarif de taxare în tren. EXCEPȚIE fac cazurile în care îmbarcarea se face dintr-o stație nedeservită de personal CFR Călători ori în afara programului de lucru al acestuia, caz în care validarea legitimațiilor de călătorie (pentru situațiile prezentate mai sus) se face la personalul de tren.