În timpuri de restriște, nesiguranța traiului de mâine a determinat populația să revină la obiceiul milenar de a ascunde bani, metale prețioase și grâne în pământ ca metodă de salvare a bunurilor de valoare în caz de primejdie și de asigurare a unei rezerve de hrană. În primăvara lui 1941, într-un zbor deasupra țării, mareșalul Ion Antonescu a observat numeroase gropi făcute la marginea drumurilor, la colțurile locurilor de arătură, în Moldova, Bucovina și în zona de sud a țării. Țăranii își ascundeau cerealele pentru a avea provizii care să nu le fie luate în caz de invazie. În curțile caselor își săpau gropi, pe care le ardeau până spre vitrificare, pentru a împiedica germinarea semințelor. Peste aceste gropi amenajau șure de coceni sau grămezi de crengi și lemne pentru a le masca. Concomitent, autoritățile militare blocau și rechiziționau cantități de cereale, fapt ce a nemulțumit profund populația, provocând îngrijorare mai ales în rândul celor săraci care nu-și puteau asigura hrana familiilor și a animalelor de la o recoltă la alta. Lipsa brațelor de muncă (mulți bărbați se aflau mobilizați pe front), agricultura practicată cu mijloace încă rudimentare și deci cu randament foarte scăzut, inundațiile, seceta, scumpirea prețurilor produselor alimentare (în medie cu 200%), specula și consumul din ce în ce mai crescut al armatei, toți acești factori au dus la o producție insuficientă și la necesitatea asigurării unor provizii particulare pentru consumul casnic.
În mediul urban predomina metoda „banii la saltea” sau „banii la ciorap”. Neîncrederea în sistemul bancar a dus la economisirea și ascunderea a numeroase sume de bani care s-au devalorizat rapid în timpul războiului, acest fenomen producând o scădere dramatică a puterii de cumpărare.
