Noi reguli vor intra în vigoare, în ceea ce privește zgomotul ambiant, la care este expusă populaţia

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:envi.ro
Sursa foto:envi.ro

Proiectul pentru Legea privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant a fost promulgată recent, de către președintele României, Klaus Iohannis. Sunt vizate în special zonele construite, parcurile, grădinile publice sau alte zone liniştite dintr-o aglomerare, zonele liniştite din spaţii deschise, precum și zonele din apropierea unităţilor de învăţământ, a spitalelor şi a altor clădiri şi zone sensibile la zgomot, scrie arenaconstruct. Astfel, a fost stabilit ca în Planurile Urbanistice Generale să fie preluate informații cu privire la zonele sensibile la zgomot în scopul formulării de restricții și recomandări.

”Zone sensibile la zgomot” sunt definite ca fiind zone clasificate ca zone liniștite în interiorul aglomerărilor sau în spații deschise sau pentru care sunt specificate restricții privind regimul de construire de clădiri rezidențiale, spitale, școli sau alte clădiri cu funcționalitate similară, sau de schimbare a funcționalității unor clădiri existente. Aceasta în funcție de anumite valori limită stabilite la nivel național sau local. Autorităţile administraţiei publice locale care administrează aglomerările prevăzute în anexa legii, sau, după caz, care administrează localitățile adiacente drumurilor principale, căilor ferate principale, aeroporturilor principale, aeroporturilor urbane și porturilor au următoarele obligații:

  • a) după realizarea hărţilor strategice de zgomot şi în baza datelor furnizate de acestea, stabilesc zone liniştite în interiorul aglomerărilor;
  • b) limitele zonelor liniștite se introduc în Planul Urbanistic General;
  • c) zonele identificate în hărțile strategice de zgomot cu valori mai mari decât valorile limită se preiau în cadrul Planului Urbanistic General;
  • d) în cazul zonelor identificate cu valori de zgomot mai mari decât valorile limită se stabilesc prin Regulamentul Local de Urbansim aferent Planului Urbanistic General, restricții și recomandări specifice, care să conducă la o izolare fonică adecvată a locuințelor față de zgomotul exterior, precum și interzicerea construirii de noi construcții de învățământ și/sau construcții de sănătate;
  • e) în cazul clădirilor rezidențiale, de învățământ sau de sănătate existente în zonele identificate cu valori de zgomot mai mari decât valorile limită, autoritățile administrației publice locale pot dezvolta programe de izolare fonică pentru îmbunătățirea izolării fonice a acestora.
Știri despre: , ,